Sărbătorile care au trecut au găsit-o cu casa plină pe Ioana Stescu, de la Centrul de Integrare Odobeşti, judeţul Vrancea. Femeia nu a fost înconjurată de rude şi de prieteni, ci de miile de păpuşi pe care le strânge de ani buni. „În 85, am fost bătută şi violată. Am născut un băiat pe care l-am dat spre adopţie. De atunci strâng păpuşi. Sunt copiii mei pe care n-am să-i părăsesc niciodată”, ne-a spus Ioana. Multora le lipsesc membre, n-au ochi sau păr, dar Ioana le ţine pe toate şi are grijă de ele, le spală, le repară, dacă poate, şi le face hăinuţe. Visul Ioanei este să strângă într-un salon mare un milion de păpuşele.