Femeia a ajuns iniţial la spitalul din Panciu, unde a fost internată cu diagnosticul de pneumonie interstiţială, după care a fost transferată la Spitalul Judeţean Focşani, de unde a fost apoi trimisă la Adjud, unitate suport pentru COVID-19. Abia la Adjud a fost testată, iar ancheta a început când testul a ieşit pozitiv, scrie News.ro.
DSP Vrancea vrea să afle condiţiile în care pacienta a fost internată la Panciu şi dacă protocolul de internare a fost respectat.
Nouă angajaţi ai spitalului care au intrat în contact cu pacienta au fost testaţi şi se aşteaptă finalizarea anchetelor epidemiologice.
Potrivit reprezentanţilor spitalului, pacientei i s-a făcut triajul epidemiologic la internare. Ea nu avea temperatură ori alte simptome specifice, dar în urma unei radiografii pulmonare care a arătat modificări, s-a decis că femeia trebuie să rămână în spital. Ea a ajuns la Focşani şi apoi la Adjud după ce a nu a răspuns la tratamentul administrat la Panciu.