Pompierii de la Detaşamentul Călăraşi au fost solicitaţi să intervină, vineri după-amiază, pentru extragerea din apele braţului Borcea a trei persoane, un bărbat şi două femei, a anunţat purtătorul de cuvânt al ISU Călăraşi, Ovidiu Tătăranu. Cei trei au fost văzuţi în apă în zona parcului Mare din centrul municipiului Călăraşi.

„Echipajele de intervenţie au ajuns rapid la faţa locului, au extras cele două femei aflate în stop cardio-respirator. Ele nu au putut fi resuscitate, fiind declarat decesul de către medicul de pe echipajul Serviciului de Ambulanţă Judeţean”, a declarat Ovidiu Tătăranu pentru sursa citată.

Potrivit acestuia, bărbatul a fost scos din apă, i s-a acordat primul ajutor şi a fost transportat la Unitatea de primiri urgenţe a Spitalului Judeţean, el fiind în stare de hipotermie.

Surse locale citate de News.ro arată că este vorba despre o familie, o bătrână în vârstă de 77 de ani, fiul acesteia, de 55 de ani, şi soţia lui, de 47 de ani, care nu avea locuinţă şi care trăia de mai multă vreme pe băncile din parcul din centrul oraşului.


Telverde Antisuicid: Pentru consiliere în situaţii de criză suicidară puteţi contacta Alianţa Română de Prevenţie a Suicidului între 19:00 – 7:00 la numărul de telefon 0800 801 200 (apelabil gratuit la nivel naţional din orice reţea) sau prin email la sos@antisuicid.ro

 
 

Urmărește-ne pe Google News