O femeie a fost biciuită de soțul băut. Tortură ca-n Evul Mediu în județul Iași
Scenele cutremurătoare au avut loc satul Lungani din comuna Voinești. Un bărbat, în vârstă de 76 de ani, și-a uimit vecinii prin cruzimea de care a dat dovadă. Descris de localnici drept un om iute la mânie, mai ales când bea alcool, Petru Lungu și-a snopit în bătaie soția, după un scandal monstru. A legat-o pe biata femeie cu șireturile de la pantofi și apoi a biciuit-o, fără milă.
„Eu n-am vazut în viața mea un om bătut într-un asemenea hal. A legat-o de mâini și de picioare și i-a dat cu biciul. Mi-a venit rău când am văzut-o. Am ieșit câteva minute să-mi revin și am intrat iar. Avea capul cât un bostan. Era desfigurată. Nu cred că a vrut să o omoare, dar a bătut-o de a înnebunit. Când bea, nu ai cu cine te întelege. Tot satul îl știe ce fel de om e. Să vedeți când bea prin cârciumi și vine acasă pe șapte cărări, terminat. Numai scandal face.”, a spus Gică Murguleț, ginerele femeii bătute.
Biciuită drept pedeapsă
Maria Lungu, femeia snopită în bătaie, a ajuns în stare gravă la spital, în timp ce soțul violent a fost prins și a dat explicații procurorilor despre violențe. Pensionarul a spus că și-a pedepsit soția care ar fi alcoolică.
„De când a ieșit vinul, stă numai în comă. Eu bag belciugul la ușa beciului, ea îl scoate. Mi-a fărâmat toate lacătele. Poliția de la Voinești a văzut situația. Ușile beciului erau descuiate, iar ea era beata și își făcea nevoile acolo unde se întampla. Este frumos asa? Aseara, ea mi-a tras un pumn in fata si m-a zgariat putin”, a povestit cu seninătate Petru Lungu.
În acel moment, pensionarul și-a ieșit din fire și și-a torturat soția într-un mod greu de imaginat.
„Am bătut-o! De ce să nu recunosc? Am legat-o cu ața și cu sireturile de la papuci, că să-mi pot face retragerea, să plec acasă, la Voinești. Ea acum este la spital. Când i-am dat cu palmele, cu pumnii, i-a dat un pic sângele. Nu am controlat-o dacă are nasul rupt. La 76 de ani ai mei, nu am luat o palmă. Acum, să iau un pumn de la femeie! Suntem împreună din anul 2010, după ce mi-a murit prima femeie. ”, a spus Petru Lungu.
Povestea nu i-a convins pe anchetatori care au decis să-l aresteze pe bărbat pentru 30 de zile. În tot acest timp, soția individului este internată la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, sub atenta supraveghere a medicilor.
sursă foto: bzi.ro
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro