Cadavrul a fost descoperit pe un câmp din apropierea Stadionului din Mioveni de o localnică ce strângea nuiele, anunță argesenii.ro. Îngrozită, a sunat la 112 ca să anunțe grozăvia. Zona a fost împânzită, în scurt timp, de criminaliști.
O femeie a fost găsită moartă pe câmp în Mioveni. Florina și-a sărbătorit fiica, apoi a dispărut
Anchetatorii spun că femeia decedată era doar în șosete, colanți și un pulover. Cadavrul era așezat peste o pereche de blugi. Din primele indicii, victima este Florina Seileanu, cea care era dată dispărută de aproape trei săptămâni.
Femeia, în vârstă de 55 de ani, a fost văzută ultima oară pe data 6 noiembrie. Atunci, Florina a fost la ziua de naștere a fiicei sale, care împlinise 25 de ani. La un moment dat, mama a plecat de acasă. Fiica ei a găsit ușa apartamentului descuiată, iar telefonul mobil pe o masă din holul locuinței, semn că mama plecase undeva în grabă.
Florina Seileanu a fost căutată zile în șir de rude și de mai multe echipaje de polițiști. Familia este șocată din cauza morții fulgerătoare. Oamenii spun că femeia era o fire liniștită care nu avea conflicte cu nimeni.
Polițiștii iau în calcul toate ipotezele, inclusiv cea a unei crime. Pentru moment, oamenii legii nu au încă un cerc de suspecți și așteaptă rezultatul necropsiei. Abia atunci vor afla cum a murit femeia.
sursă foto: argesenii.ro
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!