Pe 12 septembrie, un pescar a văzut o femeie cum stă pe o stâncă, într-o zonă pustie. Știa că nu avea ce să caute acolo, așa că a alertat autoritățile. Un echipaj de salvare a plecat către femeie, iar după ce a parcurs trei kilometri pe jos a ajuns la ea. Femeia era deshidratată și confuză. Nu putea să bea apă fără ajutor, iar pe față avea mai multe tăieturi. Nu știa cum a ajuns acolo, nu știa unde este și nici cum o cheamă.
Potrivit polițiștilor, ea a stat cel puțin o noapte în zona pustie, frecventată de urși și mistreți.
Identificată de prieteni din pozele publicate de poliție
Acum, autoritățile au anunțat că au reușit să-i stabilească identitatea. Potrivit polițiștilor, femeia misterioasă este Daniela Adamcova, originară din Slovacia. Femeia, în vârstă de 57 de ani, a trăit o perioadă în SUA, la Los Angeles, acolo unde era designer de bijuterii pentru vedetele de la Hollywood.
Ea a fost identificată după ce prietenii și cunoștințele ei din Croația și Slovacia au recunoscut-o dintr-o fotografie publicată luni de Poliția croată și preluată de presa internațională.
Potrivit publicației croate 24Satam, confirmarea identității femeii a venit și Statele Unite, unde Adamcova a trăit până în anul 2015. Peste Ocean, femeia se ocupa cu vânzarea de bijuterii, iar printre clienții ei s-au aflat celebrități precum Barbra Streisand, Diana Ross, Brigitte Bardot sau actori din serialul „Friends”.
O cunoscută a sa din SUA, Nina Smidt, a declarat pentru publicația Daily Beast, că femeia a lucrat la compania ei, pentru scurt timp, în 2015.
Cu câțiva ani înainte, o revistă din Trenčín, orașul ei natal Slovacia, de unde a plecat în 1984 pentru a studia designul în SUA, o descria ca fiind un designer bijuterii de succes care vânduse piese mai multor vedete.
Adamcova declara atunci pentru revista din Slovacia că a studiat designul de modă în Santa Monica, intrând apoi în contact cu lumea divertismentului cu ajutorul unui producător de film cu care ulterior s-a căsătorit.
Cuplul ar fi divorțat în anul 2000, după care Adamcova s-a întors în Slovacia, unde a rămas până în 2008. Nu este clar când a revenit în SUA, dar între 2015 și 2018 s-ar fi aflat în Irlanda, lucrând în centre pentru persoanele fără adăpost, înainte de a se întoarce din nou în Trenčín.