Cazul petrecut în comuna ieșeană Ipatele a fost raportat de mama gravidei, care a alertat poliția. Femeia a povestit că fiica ei a fost bătută cu lanțurile de bărbatul ei, iar la fața locului au ajuns atât polițiștii, cât și un echipaj de la Ambulanță, care au transportat-o pe femeia în vârstă de 28 de ani la spital.

„Polițiștii au demarat de îndată cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și lipsire de libertate în mod ilegal, fiind emis totodată un ordin de protecție provizoriu împortiva bărbatului bănuit de comiterea faptelor. Din cercetările efectuate până în prezent, a rezultat că în noaptea de 24 iunie fiind sub influența băuturilor alcoolice, bărbatul și-ar fi agresat concubina, i-ar fi luat telefonul mobil și ar lipsit-o de libertate”, a declarat, pentru Libertatea, purtătorul de cuvânt al IPJ Iași, Anca Vijiac.

Reținut de polițiști, bărbatul, în vârstă de 31 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. El a contestat decizia instanței.

Rudele femeii însărcinate au cerut ajutorul unei asociații care sprijină persoanele defavorizate din județele Iași și Vaslui, pentru a o sprijini pe femeia însărcinată atunci când va ieși din spital.

Patrimoniul Muzeului Național de Istorie, în pericol. Guvernul nu oferă banii necesari mutării acestuia într-un sediu provizoriu. „E inestimabil. Dacă se pierde, o să fim niște copii fără mamă, fără tată, fără acte”
Recomandări

Apel la solidaritate: „adăpost pentru aripi frânte”

 ”M. (victima n.r.) mai are o fetiță de 3 ani. Episoade violente au mai fost, dar ea nu a avut unde să se ducă. Mama ei e bolnavă de cancer și abia are grijă de ea. Sora ei nu are cum să o ajute. Și ne cerea disperată ajutorul. Și ne-am convins că e timpul pentru un adăpost. Trebuie să-l avem. Și M. va fi prima pe care o vom ajuta să se pună pe picioare. Am vorbit astăzi cu ea, e spitalizată și în siguranță acum. Bebelușul e bine aparent”, a anunțat Magda Săvuică, cea care coordonează proiectul Dragoste desculță.

Asociația a lansat o acțiune de strângere fonduri pentru a asigura mamei o chirie lunară într-o casă pe care o vom numi “adăpost pentru aripi frânte.”

Oficialii IPJ Iași au precizat că polițiștii Postului de Poliție Ipatele nu au mai fost sesizați anterior cu privire la alte fapte de violență domestică între cei doi. De asemenea, având în vedere că cei doi au un copil minor, polițiștii au sesizat Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului Iași, ”în vederea luării măsurilor legale”. În prezent, fetița de 3 ani se află în grija bunicii materne.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
Viva.ro
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Stațiunea din România pe care turiștii o evită. A nins, peisajele sunt spectaculoase, zăpada e perfectă pentru a schia, dar oamenii fug de ea
FANATIK.RO
Stațiunea din România pe care turiștii o evită. A nins, peisajele sunt spectaculoase, zăpada e perfectă pentru a schia, dar oamenii fug de ea
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
Elle.ro
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
O celebră prezentatoare TV a murit la doar 28 de ani. Colegii Anei au anunțat decesul ei într-o transmisiune live emoționantă
Unica.ro
O celebră prezentatoare TV a murit la doar 28 de ani. Colegii Anei au anunțat decesul ei într-o transmisiune live emoționantă
Cum calculezi valoarea reală a unui apartament. Preţul corect al unei locuinţe care se închiriază cu 500 de euro
Observatornews.ro
Cum calculezi valoarea reală a unui apartament. Preţul corect al unei locuinţe care se închiriază cu 500 de euro
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți
HOROSCOP
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI