„Cine, cum a votat?” este marea întrebare de la această oră, în condiţiile în care, potrivit taberelor naturale formate în urma numirilor politice, raportul de forţe era de 4 la 4, plus judecătorul numit de UDMR, a cărui poziţie era incertă.
 

Tabăra USL

Patru dintre judecători au fost numiţi la CCR fie la propunerea lui Traian Băsescu, fie a celor din PDL (care îl susţin deschis pe preşedintele suspendat). Este vorba despre preşedintele Curţii, . Augustin Zegrean, şi de judecătorii Petre Lăzăroiu, Ştefan Minea şi Iulia Motoc.

Tabăra Băsescu-PDL

Alţi 4 judecători au fost numiţi fie de PSD, fie de PNL, deci sunt trecuţi în tabăra USL. Aceştia sunt Acsinte Gaspar, Aspazia Cojocaru, Ion Predescu şi Tudorel Toader.
Un caz aparte al celui de-al nouălea membru al Curţii Constituţionale, judecătorul Zoltan Puskas care a fost nominalizat de UDMR şi a cărui poziţie nu ar fi clară.
Surse din apropierea Curţii Constituţionale declară, pentru Libertatea, că unul dintre voturile care au înclinat decisiv balanţa în favoarea lui Băsescu ar fi fost cel al judecătoarei Aspazia Cojocaru.

 
 

Urmărește-ne pe Google News