Incidentul șocant a avut loc, duminică, în satul Gorunești, județul Vâlcea. Localnicii au sunat la 112, după ce au văzut o bătrână care a murit în apropie de o școală. Potrivit martorilor, ambulanța chemată la fața locului nu a ridicat cadavrul care a zăcut ore bune în drum, notează voceavalcii.ro.
„Asta este România! Spitalul Clinic de Urgență a fost desființat. O să murim precum câinii. Asta e țara în care trăim”, a strigat disperată o tânără, potrivit voceavalcii.ro.
Bătrâna care a căzut în stradă a avut un infarct miocardic, după cum a stabilit medicul legist, care a efectuat necropsia.
„În momentul primirii apelului pe 112, cu pacient căzut în stradă, am redirecționat două ambulanțe către Gorunești. 04, cea medicalizată, a reușit să administreze hipotensoarele la pacientul de la Valea Mare, lăsându-l în stand-by pentru că nu reprezenta urgență de gradul zero. Amândouă ambulanțele s-au îndreptat către pacienta căzută în stradă. Am optat pentru această variantă deoarece 23 avea o distanță mai scurtă de parcurs, dar nu era medicalizată. 04 era medicalizată, dar ajungea mai târziu. S-au întânit la acest pacient căzut în stradă, 23 a început resuscitarea a venit și 04, au continuat împreună timp de zece minute resuscitarea. În momentul în care s-a constatat că măsurile de resuscitare nu au dat rezultate, am redirecționat 23-ul către cazul de la Valea Mare, unde fusese 04 și l-a preluat și l-a dus în spital. Echipajul 04 a rămas în stradă să aștepte echipajul de poliție pentru declararea decesului”, a precizat purtătorul de cuvânt al Ambulanței Vâlcea, Adrian Popescu.
Potrivit sursei citate, peste 65.000 de oameni sunt deserviți de numai două ambulanțe, după ce spitalul din localitatea Bălcești a fost desființat. Autosanitarele sunt uzate, una dintre ele având peste 800.000 de kilometri la bord.
Situația este îngrijorătoare și în Capitală, unde peste 60 de ambulanțe de la Serviciul de Ambulanță București-Ilfov și-au depășit cu mult termenul de casare.
Citește și Paradise Papers: paradisurile fiscale ale magnaților. Ce investiții are Regina Elisabeta a II-a în Insulele Cayman