Femeia ar putea sta doi ani după gratii fiindcă a jignit-o pe Facebook pe soția fostului ei soț. În plus, ea ar putea fi obligată la plata sumei de 50.000 de lire sterline, au avertizat cei de la grupul activist „Detained in Dubai” (Reținuți în Dubai), care au avertizat că legea din Emiratele Arabe Unite este foarte severă cu cei care pun comentarii în mediul online.
Pe 3 martie, fostul soț al femeii a murit la Dubai. Femeia a venit la funeralii pentru a o aduce pe fata ei, în vârstă de 14 ani să participe la înmormântarea tatălui.
Fata a putut pleca înapoi în Marea Britanie și locuiește cu rudele, dar femeia a rămas în custodia autorităților locale. Ea a fost măritată timp de 18 ani cu bărbatul. La un moment dat, ea a plecat în Marea Britanie, iar soțul trebuia s-o urmeze la puțin timp. Dar acesta n-a mai venit. În schimb, femeia a primit actele de divorț.
S-a enervat când a văzut că s-a recăsătorit
Aceasta a descoperit pe Facebook că fostul ei soț s-a însurat repede cu altcineva. Atunci, femeia a postat pe Facebook două mesaje scrise în limba Farsi. „Sper să intri sub pământ, idiotule. Blestemat să fii”, i-a scris fostului soț. Iar noii sale soții i-a adresat alt mesaj „de dulce”.
Shahravesh a fost eliberată pe cauţiune şi în prezent este cazată la un hotel după ce i-a fost confiscat paşaportul, conform BBC. Fiica lui Shahravesh îi va trimite o scrisoare liderului din Dubai şi premierului Emiratelor Arabe Unite pentru a cere eliberarea mamei.
Un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe din Marea Britanie a afirmat că staff-ul instituţiei încearcă să o ajute pe femeie după ce a fost reţinută în Emiratele Arabe Unite (EAU). „Suntem în contact cu autorităţile din EAU privind cazul ei”, a spus acesta.