Janet Atkins, care locuiește în districtul Carlisle din Anglia, a constatat joia trecuă, pe 17 august, că „muntele” de gunoaie i-a blocat mașina și că nu mai poate ajunge la serviciu.
„S-a întâmplat peste noapte. L-am descoperit în jurul orei 09:30 joi dimineața. Sunt pungi de plastic mărunțite, scutece, bucăți de plastic, mănuși de vinil, carton, bucăți de metal, bucăți de tuburi de plastic. Există un pic din toate” , a declarat Janet Atkins.
Agenția de Mediu a demarat o anchetă penală
Femeia a declarat că primul său gând a fost să sune la poliție și să anunțe ce s-a întâmplat.
„Când le-am spus că acolo se găsea o cantitate de dimensiunea unui autocamion, mi-au spus că ei nu se ocupă de gunoiul volant. De asta se ocupă consiliul”, a spus femeia.
Agenția de Mediu a declarat că a început o anchetă penală privind incidentul și caută orice informație, inclusiv imagini de pe camerele de bord, care pot duce la arestarea vinovaților, relatează News and Star.
Autoritățile locale din regiunea Northumberland i-au transmis că, potrivit legii, trebuie să plătească îndepărtarea deșeurilor, iar costurile se ridică la aproximativ 10.000 de lire sterline.
„Responsabilitatea legală pentru îndepărtarea și eliminarea deșeurilor aruncate pe drum revine proprietarului pe al cărui teren au fost depozitate ilegal. În acest caz, deșeurile au fost aruncate de-a lungul unui teren de acces privat, precum și pe o parcare care face parte din A69”, a explicat Bob Dobson, din consiliul local.
Potrivit sursei citate, Agenția de Mediu a demarat o anchetă pentru a stabili vinovații pentru acest incident. De asemenea, a efectuat inspecții și a verificat dacă deșeurile nu erau periculoase, înainte ca să înceapă procedura de a le îndepărta de pe aleea lui Atkins.
„Imediat ce rezidentul a luat legătura cu noi, s-au făcut imediat aranjamente pentru a elibera o cale de acces către și de la proprietatea sa”, a spus managerul de traseu al autostrăzilor naționale pentru A69.
Janet își parchează mașina acum lângă casa unui vecin, iar muncitorii urmează să curețe gunoiul de pe alee, astfel încât să permită accesul, dar gunoiul nu va fi curățat în totalitate până cel mai devreme marți, 29 august.