Vera Lucia da Silva (44 de ani) spune că și-a dorit de 13 ani să-și organizeze propria înmormântare. Prietenii ei nu au fost de acord, însă a reușit până la urma să-i facă pe plac. Așa că femeia din Brazilia și-a pus la cale propriile funeralii în ziua în care în țară se celebra ziua morților.
Ea a mers la o casă funerală, unde și-a dus la capăt planul. S-a îmbrăcat într-o rochie și s-a întins în coșciug. Apoi a fost machiată și a așteptat ca apropiații să vină la căpătâiul ei. Femeia s-a mișcat doar pentru a bea apă.
„Am dorit să-mi organizez înmormântarea în urmă cu 14 ani. Am așteptat mult timp și nu îmi vine să cred că în sfârșit mi-am îndeplinit dorința”, a spus Vera Lucia.
Femeia, care este căsătorită, dar nu are copii, a descris experiența drept „cea mai frumoasă zi din viața ei” – o afirmație cel puțin bizară, având în vedere că era vorba despre propria înmormântare.
„Soțul ei era nemulțumit de idee și a încercat să o oprească, însă până la urmă ea a reușit să-l convingă să accepte”, a spus un apropiat al femeii.
La finalul evenimentului bizar, Vera a afirmat că a fost dintotdeauna fascinată de astfel de ceremonii, dar și că în timpul liber încearcă să ajute la organizarea înmormântărilor. Cazul bizar a avut loc în urmă cu un an, însă povestea femeii a ajuns din nou în atenția internațională.