Femeia respectivă a sunat la 112 și a anunțat că are o altercație cu vecinii. Exhipajul ajuns la fața locului a descoperit că femeia și fiul ei i-au agresat pe frații gemeni, vecinii lor, care își serbau ziua de naștere, pentru că au dat muzica prea tare și nu erau invitați și ei.

„Agresorii, după ce l-au lovit cu pumnii și picioarele pe unul dintre frați, iar celui de-al doilea i-au băgat mâna-n gât, au anunțat forțele de ordine, sesizând faptul că au probleme cu vecinii. La fața locului s-a încercat să se ia legătura cu cei care au făcut sesizarea, dar aceștia aveau ușa locuinței închisă”, au explicat jandarmii din Caraș-Severin.

Ulterior, femeia respectivă a reclamat din nou că vecinii săi tulbură ordinea publică, gemenii primind câte o amendă de 1.000 de lei, precizează Mediafax.

 
 

Urmărește-ne pe Google News