UPDATE ora 17:54: Linia 32 funcționează normal pe Calea Rahovei. În urma incidentului traficul a fost blocat timp de o oră și jumătate, a anunțat STB.

Anterior, pentru preluarea fluxului de călători, s-a format o linie navetă de autobuz, care a funcționat între depoul Alexandria și Piața Unirii.

***

Știrea inițială: Din primele date, fetița a fost lovită de tramvai în zona Calea Rahovei în urmă cu puțin timp. La fața locului au fost trimise echipajele de poliție și o ambulanță. Victima a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Marie Curie” pentru îngrijiri medicale. Ea este conștientă.

Foto: Laura Maria / Info Trafic Bucuresti si Ilfov

Vatmanul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Poliția a deschis o anchetă. Între timp circulația tramvaielor pe sensul dinspre Calea Rahovei spre Ferentari este oprită.

Știre în curs de actualizare.

 
 

Urmărește-ne pe Google News