UPDATE – Ora 19.25: Meridian Taxi a revenit cu o poziție oficială, prin intermediul unui comunicat postat pe pagina de Facebook oficială a companiei, prin care își cere scuze pentru situația creată.

„Ne pare foarte rău pentru incidentul regretabil petrecut în cursul acestei dimineți, incident în care a fost implicat unul dintre șoferii Meridian Taxi. Ca urmare a acestui eveniment, precizăm următoarele:

În cursul zilei de azi am luat legătura cu toate părțile implicate și investigăm faptele apărute în spațiul online.

Compania Meridian Taxi tratează cu maximă responsabilitate și implicare problema discriminării (indiferent de criterii). Regulamentele interne prevăd foarte clar politici antidiscriminatorii, acțiuni preventive și sancțiuni ferme împotriva acestora.

Ne instruim constant personalul în scopul combaterii practicilor discriminatorii și încercăm să răspundem prompt tuturor solicitărilor persoanelor cu dizabilități.

Meridian Taxi a investit inclusiv în achiziția unei mașini adaptate nevoilor persoanelor cu dizabilități. Ori de câte ori dispeceratul este solicitat cu cerințe specifice din partea acestor persoane, facem tot posibilul pentru a le onora.

Meridian Taxi își revizuiește permanent politicile interne în materie de practici anti-discriminatorii și va continua activitățile de instruire a personalului în materie.

Ne cerem scuze pentru situația creată și vă asigurăm de toată implicarea noastră, nu doar pentru a o corecta, ci și prin aplicarea unor măsuri care să prevină apariția unor astfel de incidente în viitor”, se arată în comunicat.


Cătălin Rizea a povestit pentru Libertatea că fiica sa de 17 ani suferă de autism și nu se poate deplasa singură. Joi dimineață, tatăl spune că a lăsat-o pe Catinca în grija a doi tutori, cu specializări în Psihologie, pentru a fi dusă la un centru de terapie. Părintele tocmai ce se urcase în mașina personală pentru a se duce la serviciu când a observat că fiica sa și cei doi însoțitori au fost dați jos din taxi.

„În timp ce mă urcam în mașină, am văzut că ei (tutorii și Catinca) coboară din mașină. Ne-au dat afară. Ne-au dat jos din mașină (…) Fetița e nonverbală și toate devierile astea o derutează”, a declarat Cătălin Rizea, tatăl fetei.

Tatăl spune că i-a cerut explicații taximetristrului și atunci a primit o replică halucinantă.

„Mi-a zis că el nu ia handicapați, că se protejează pe el. Cum poți face asta? Nu o să rămână așa lucrurile. El (șoferul) a ridicat geamul”, a precizat părintele.

Amenințare cruntă a Rusiei pentru Ucraina, după ce Volodimir Zelenski a refuzat armistițiul de Ziua Victoriei: „Kievul nu va supraviețui până pe 10 mai”
Recomandări
Amenințare cruntă a Rusiei pentru Ucraina, după ce Volodimir Zelenski a refuzat armistițiul de Ziua Victoriei: „Kievul nu va supraviețui până pe 10 mai”

Cătălin Rizea a precizat că a fotografiat mașina din care a fost dată afară fiica sa și a sunat la disperceratul companiei Meridian pentru a face o reclamație. Spune că în aproape jumătate de oră a fost contactat de un reprezentant al firmei de transport.

„Și-a exprimat regretele. E normal când a văzut că nu accept așa pur și simplu situația. (…) Cel de la Meridian mi-a spus că vor lua măsuri și, din discuția cu el, am înțeles că el și el consternat și îi pare rău. I-am explicat că pentru mine e important pentru că e viața copilului meu și a celorlalți”

„Trebuie să se asigure că așa ceva nu se repetă. Să facă pregătire cu șoferii lor, să nu îi lase pe oamenii ăștia să se comporte în felul ăsta. E inuman!”, a spus tatăl adolescentei cu autism.

Contactați de Libertatea, reprezentanții firmei Meridian au explicat că incidentul a devenit deja subiectul unei anchete. Șoferul care a dat-o afară pe fata cu autism are în jur de 50 de ani și colaborează de peste 10 ani cu firma de transport.

„Ne pare foarte rău pentru ceea ce s-a întâmplat. În niciun caz nu este politica Meridian Taxi aceea de a refuza persoane cu dizabilități și a refuza în general curse. (…) În cadrul companiei există regulamente și politici care au capitole special dedicate practicilor antidiscriminatorii”, a explicat Alexandru Stăiculescu, director executiv al firmei Meridian.

Reprezentantul companiei Meridian a precizat că vor fi dispuse sancțiuni dacă se va dovedi că fapta a fost comisă cu rea intenție.

„În astfel de cazuri se poate ajunge și la rezilierea contractului de dispecerizare, dacă este vorba despre un colaborator, sau la închiderea contractului de muncă, dacă e vorba despre angajații noștri. Din păcate, s-a întâmplat. Din fericire, este un eveniment izolat”, a precizat Stăiculescu.

LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2025, turul 1. Românii din diaspora votează masiv
Recomandări
LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2025, turul 1. Românii din diaspora votează masiv

Cătălin Rizea a povestit inițial întâmplarea pe Facebook, postarea care a devenit virală pe rețeaua de socializare.

„B-42-GMY, Meridian. Şoferul a dat-o jos din taxi pe Catinca (însoţită de doi tutori). Argumentul: nu duce handicapaţi cu maşina. Am reclamat”, a scris tatăl fetiței, pe Facebook.

„Cei din conducerea de la #taximeridian mi-au telefonat din nou. Am convingerea ca înţeleg foarte clar că ce s-a întâmplat este inacceptabil şi inuman. Vor lua o pozitie ca atare şi pe pagina lor de facebook. Apreciez şi multumesc. Vă mulţumesc tuturor pentru solidaritate. În numele Catincăi, pentru că ea nu o poate face singură”, a precizat tatăl fetei.

Internauții şi-au exprimat solidaritatea faţă de părinţii fetiţei care suferă de autism.

„Situaţia cu şoferul ăla de la Taxi Meridian, care a dat jos un copil autist pe motiv ca “nu transporta handicapaţi” nu poate sa rămână aşa. Pentru sănătatea mea cardiacă. Trebuie să rămână fără autorizaţia de şofer profesionist şi să plătească daune. Catalin Rizea, hai! ANPC, Meridian, Instanţă. Particip financiar, susţin si semnez. Nu trebuie sa mai toleram toate animalele printre noi”, a scris Mihai Matei.

UPDATE / Reacția oficială a Meridian Taxi, după ce o fată cu autism a fost dată jos dintr-o mașină a companiei

Tot în luna februarie, o fetiță de cinci ani din București, care are autism, a fost ascunsă de educatoare, la grădiniţă, într-o clasă goală, alături de alţi doi copii, în timpul unei inspecţii.

sursă foto: Facebook Cătălin Rizea


Citește și:

Ministerul Sănătății nu a cheltuit anul trecut 38% din buget. Cu banii economisiți s-ar fi construit două spitale regionale

În numele copiilor! Mamele care au născut la Spitalul Ilfov depun plângere la poliție împotriva falsului ginecolog! Un articol emoționant de Alexandra Nistoroiu

Cât costă un kilogram de varză nouă în piață? „E exact ce trebuie! Merge călită cu puțină cărniță”
Recomandări
Cât costă un kilogram de varză nouă în piață? „E exact ce trebuie! Merge călită cu puțină cărniță”

CAMERA ASCUNSĂ | Nemiloasa economie de piață. Ceramica de Bulgaria oprește roata olarilor din Horezu

Cum s-au făcut jocurile la Bruxelles pentru numirea Laurei Codruţa Kovesi ca procuror-şef european: Europarlamentarii români au încercat să influenţeze votul colegilor lor


 

Vezi LIVE TEXT – Alegeri prezidențiale 2025 – turul 1. Urmărește cele mai noi informații despre prezența la vot și desfășurarea scrutinului!

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Votarea deja a început! Surpriză: candidatul de pe locul 1 nu era favorit la începutul campaniei! Românii, în cea mai mare confuzie electorală: 1 din 5 nu știe cu cine să voteze
Viva.ro
Votarea deja a început! Surpriză: candidatul de pe locul 1 nu era favorit la începutul campaniei! Românii, în cea mai mare confuzie electorală: 1 din 5 nu știe cu cine să voteze
Mihai Călin, de mână cu soția, pe covorul roșu. Sunt împreună de peste 20 de ani, dar cererea lui în căsătorie a fost abruptă de-a dreptul!
Libertateapentrufemei.ro
Mihai Călin, de mână cu soția, pe covorul roșu. Sunt împreună de peste 20 de ani, dar cererea lui în căsătorie a fost abruptă de-a dreptul!
Expunere fără inhibiții: cum diferă atitudinea mediteraneenilor față de corp comparativ cu americanii
Adevarul.ro
Expunere fără inhibiții: cum diferă atitudinea mediteraneenilor față de corp comparativ cu americanii
Ana Bodea, dezvăluiri despre relația cu Valentin Butnaru. Ce apreciază la iubitul ei, deși între ei există o diferență de vârstă de 15 ani: „Toată lumea știe că sunt...”
Elle.ro
Ana Bodea, dezvăluiri despre relația cu Valentin Butnaru. Ce apreciază la iubitul ei, deși între ei există o diferență de vârstă de 15 ani: „Toată lumea știe că sunt...”
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Unica.ro
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Ce spune James Trainor, liderul delegaţiei SUA, despre anularea alegerilor din 2024: A fost un pas corect
Observatornews.ro
Ce spune James Trainor, liderul delegaţiei SUA, despre anularea alegerilor din 2024: A fost un pas corect
Horoscop 4 mai 2025. Gemenii au ocazia de a experimenta o stare de confuzie constructivă, vor fi puși în situația de a alege între două lumi
HOROSCOP
Horoscop 4 mai 2025. Gemenii au ocazia de a experimenta o stare de confuzie constructivă, vor fi puși în situația de a alege între două lumi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI