Copila, care este din satul Izvoarele Sucevei, a ajuns la spitalul din Rădăuţi la începutul lunii cu febră şi cu alte simptome specifice rujeolei, boală cunoscută şi ca pojar. Starea ei s-a agravat, din cauza unor complicaţii, astfel că a fost transferată la unitatea de urgenţă din oraşul Suceava. Luni însă, micuţa s-a stins.
Medicii care au tratat-o cred acum că fetiţa avea imunitatea scăzută şi de aceea organismul ei nu a putut să lupte cu boala, deşi era vaccinată împotriva rujeolei. Rezultatele analizelor nu au ajuns încă de la Bucureşti, aşa că este posibil ca pacienta să fi contractat un virus mai puternic.

Focar de hepatită A la Galaţi

Situaţie critică în judeţul Galaţi. 14 preşcolari şi elevi, cu vârste între 5 şi 12 ani, din comuna Ghidigeni, au fost diagnosticaţi zilele trecute cu hepatită A. Copiii au fost internaţi, însă problema este că DSP Galaţi nu mai are vaccinul necesar pentru cei peste 194 de şcolari şi 19 membri ai familiilor lor.

 
 

Urmărește-ne pe Google News