Luni de dimineață, în jurul orei 8:30, familia a sunat la 112 și a cerut ajutorul, anunțând că fetița de 4 ani era în stare de inconștiență. A fost dusă la spitalul județean, a fost intubată, însă, în cele din urmă, a murit.

După doar trei ore, aceeași familie a sunat din nou la numărul de urgență 112, pentru că și bunicilor li s-a făcut rău. Bunica în vârstă de 55 de ani și bunicul de 66 de ani au fost duși la spitalul din Oltenița, acolo unde femeia a murit și ea.

Rudele spun că starea de sănătate a celor trei s-a deteriorat după ce au mâncat pește macrou congelat, cumpărat de la magazinul din sat.

DSP a deschis o anchetă epidemiologică, pentru a afla ce s-a întâmplat, iar o altă anchetă a fost începută de Direcția Sanitar-Veterinară.

A fost sesizată în acest caz și Poliția și este așteptat rezultatul necropsiei fetiței.

Sebastian Hotca, șeful ANPC, a anunțat că și instituția pe care o conduce va face verificări: „Noi am adresat niște avertismente către consumatori în perioada Floriilor, în care se consumă pește, cu privire la calitatea produselor. În acest caz vom face verificări pentru a stabilit dacă operatorul economic a desfășurat o activitate autorizată, dacă are condiții de depozitare și comercializare a peștelui în conformitate cu prevederile legale”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News