„La data de 16 decembrie 2023, Poliția Capitalei – Secția 12 Poliție a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că o minoră, în vârstă de 5 ani, ar fi căzut de la etajul 5 al blocului în care locuiește, situat în sectorul 3”, anunță Poliția Capitalei.
La fața locului s-au deplasat polițiști, precum și un echipaj de prim ajutor, care a dus-o pe fetiță la spital, pentru îngrijiri medicale.
„În cauză, polițiștii Secției 12 efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a fi sesizată unitatea de Parchet competentă”, precizează Poliția Capitalei.