„La data de 20 iunie 2024, în jurul orei 6:30, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că un copil s-ar fi precipitat de la etajul unui bloc din orașul Balș. Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că o minoră, în vârstă de 6 ani, din orașul Balș, județul Olt, s-ar fi precipitat de la etajul unui bloc situat pe strada Nicolae Bălcescu, din aceeași localitate”, a transmis Poliția Olt.

Din primele informații, mama fetiței și concubinul au avut un conflict, iar în ceartă a intervenit și fetița, care a vrut să își apere mama, au spus surse apropiate anchetei pentru Libertatea. La un moment dat, bărbatul a amenințat copila de 6 ani, care s-a speriat și a sărit pe geam, de la etajul patru al blocului. Cei doi adulți erau împreună de 2 ani și nu aveau un istoric de violență în familie, au precizat sursele citate.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și tentativă la omor și au emis un ordin de protecție provizoriu pentru o perioadă de 5 zile.

Fetița a fost operată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova și este în stare critică, iar medicii sunt rezervați.

Urmărește-ne pe Google News