Unchiul fetiței a sunat la 112, după ce minora de 9 ani a leşinat, la scurt timp după ce s-a trezit din somn. Un echipaj SMURD a sosit la fața locului, însă nu a putut să o resusciteze.

„Echipajul medical a constatat că pe trupul fetiței erau prezente multiple leziuni. În ciuda manevrelor de resuscitare, aceasta nu a mai putut fi readusă la viață”, a precizat Dan Ionașcu, purtătorul de cuvânt al ISU Galați.

De asemenea, în urma apelului la 112 au ajuns și polițiștii, care au constatat că fetița prezenta semne clare de violență pe tot corpul și au dispus transportarea cadavrului la Serviciul de Medicină Legală, pentru efectuarea necropsiei.

Presa locală scrie că mama fetiţei, în vârstă de 30 de ani, cu posibile probleme psihice, ar fi bătut-o frecvent pe copilă. Celelalte două fiice ale femeii, o fetiță de 5 ani și una de 7 ani, au ajuns în custodia statului.

”Am fost sesizați și ne-am deplasat de urgență la domiciliul familiei. Fetițele au fost preluate, se află în siguranță și vor fi date în grija unui asistent maternal. La o primă evaluare, minorele sunt în stare bună, dar vor fi evaluate complet, din punct de vedere psihologic și medical”, a declarat Tania Calcan, purtătorul de cuvât al DGASPC Galați.

Mircea Geoană, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „România este, în continuare, un loc în care șmecherii par să se descurce mai bine”
Recomandări
Mircea Geoană, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „România este, în continuare, un loc în care șmecherii par să se descurce mai bine”

A fost deschis un dosar penal pentru omor, iar mama fetiţei este principala suspectă.

„La data de 31.01.2024, procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi s-a sesizat din oficiu cu privire la infracţiunea de omor asupra unui membru de familie, (…), reţinându-se că în ziua de 31.01.2024 a survenit decesul unei minore în vârstă de 9 ani, pe raza municipiului Galaţi, existând suspiciuni că moartea acesteia a fost violentă, posibil cauzată de acţiunile mamei sale”, au transmis procurorii, potrivit News.ro.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (17)

hurricane   •   01.02.2024, 14:54

nu merita sa aiba copiii ..........................

Aura1   •   01.02.2024, 07:09

Asta se mai poate nimi, mamă? Înfiorătoare întâmplare.

bituca   •   01.02.2024, 06:32

Aceasta mama e o criminala.

Vezi toate comentariile (17)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

LIVE TEXT | Alegeri prezidențiale în SUA 2024. Alegătorii se duc la urne pe o vreme urâtă, cu furtuni și ninsori anunțate
Știrileprotv.ro
LIVE TEXT | Alegeri prezidențiale în SUA 2024. Alegătorii se duc la urne pe o vreme urâtă, cu furtuni și ninsori anunțate
Sorina Docuz si Robert Negoiță au evitat să vorbească despre motivele reale ale divorțului. Neașteptat, ce a ieșit la iveală, la ani buni distanță: "Am rămas..." Acum s-a aflat tot!
Viva.ro
Sorina Docuz si Robert Negoiță au evitat să vorbească despre motivele reale ale divorțului. Neașteptat, ce a ieșit la iveală, la ani buni distanță: "Am rămas..." Acum s-a aflat tot!
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
Libertateapentrufemei.ro
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump vs Kamala Harris pentru Casa Albă. Trump anunță ”fraudă masivă” în Philadelphia, autoritățile locale îl contrazic. Update
FANATIK.RO
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump vs Kamala Harris pentru Casa Albă. Trump anunță ”fraudă masivă” în Philadelphia, autoritățile locale îl contrazic. Update
Lovitură pentru Mario Iorgulescu » Decizia luată azi de judecători
GSP.RO
Lovitură pentru Mario Iorgulescu » Decizia luată azi de judecători
SURPRIZĂ în showbiz-ul autohton! Celebrul prezentator s-a căsătorit în secret cu partenera lui, cu care are o relație de mulți ani
Elle.ro
SURPRIZĂ în showbiz-ul autohton! Celebrul prezentator s-a căsătorit în secret cu partenera lui, cu care are o relație de mulți ani
Filmul de pe Netflix vizionat de peste 20 de milioane de ori în doar câteva zile de la lansare. Toată lumea se înghesuie să îl vadă! Povestea te ține cu sufletul la gură până la final!
Unica.ro
Filmul de pe Netflix vizionat de peste 20 de milioane de ori în doar câteva zile de la lansare. Toată lumea se înghesuie să îl vadă! Povestea te ține cu sufletul la gură până la final!
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Financiarul.ro
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Care va fi pensia minimă de la 1 ianuarie 2025
Observatornews.ro
Care va fi pensia minimă de la 1 ianuarie 2025
Horoscop 6 noiembrie 2024. Săgetătorii pot provoca o discrepanță destul de mare între felul în care evaluează situațiile și ce cred cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 6 noiembrie 2024. Săgetătorii pot provoca o discrepanță destul de mare între felul în care evaluează situațiile și ce cred cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI