Femeia, din satul Schitu, comuna Costinești, a spus pentru presa locală că a mers zilele trecute la spital, după ce fetița ei de 3 ani a înghițit o monedă, însă s-a lovit de refuzuri și de ore de așteptare. Asta pentru că femeia era diagnosticată cu noul coronavirus. Aceasta a făcut testul cu o zi înainte de incident pentru că voia să plece din țară.

În seara de duminică, 4 octombrie, deoarece fetiţa de 3 ani şi 7 luni înghiţise o monedă, a apelat la serviciul de ambulanţă, care, după o consultare prealabilă cu Spitalul Judeţean, a hotărât să le transporte la Spitalul Municipal Medgidia, spital COVID, potrivit Focuspress.

Aici au primit primul refuz, medicii au spus că nu poate să le primească, deoarece nu poate face radiografie copilului. De aici au fost transportate cu aceeași ambulanță la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, însă au fost din nou refuzate.

“Și Spitalul Județean Constanța a refuzat să mă primească, deoarece eu eram testată pozitiv. De la 0.30 și până la 3.30 am stat în ambulanță, în fața Spitalului Județean, și ne rugam cu toții de medicii de la Spitalul Județean să ne primească, dar dânșii tot refuzau. Am sunat la DSP (Direcția de Sănătate Publică Constanța – n.r.) și într-un final am fost primiți dimineața la 4.30. Medicul din Urgența Constanța nu ne-a văzut, i-au făcut o radiografie fetiței și eu am cerut să îi facă un eco, dar dânsa a refuzat. M-am rugat de asistentă de trei ori să îi spună doamnei doctor că eu nu pot ieși din casă și am nevoie de un eco pentru copil, dar doamna doctor a spus că trebuie să îi fac investigații la privat”, a povestit femeia.

Situația s-a rezolvat după ce femeia a sunat la DSP, iar copila de trei ani a primit într-un final tratamentul necesar.

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News