Tragedia a fost făcută cunoscută publicului după o postare pe Facebook al unui apropiat al familiei copilui. Omul a povestit că fetița a fost dusă la spital pe 6 decembrie, iar aici I s-ar fi pus diagnostocul de roșu în gât. Părinții care locuiesc în comuna Garoafa, județul Vrancea, ar fi fost trimiși acasă cu bebelușul care a murit a doua zi dimineață. În urma necropsiei, medicii legiști au stabilit că fetița avea în realitate pneumonie.

„Nepăsarea și așteptatul șpăgii omoară din nou. În data de 6 decembrie, o tânăra din satul Ciușlea, comuna Garoafa s-a prezentat la unitatea primiri urgente cu fetița ei de numai 5 luni, după ce i sa făcut doar un control “în gât“ i s-a spus ca fetița are roșu în gât și atât, eliberându-i-se doar o rețeta de Tantum Verde. Când tânăra a cerut să fie internată i s-a spus ca nu sunt locuri în spital și că nu e grav. Până a doua zi de dimineață un îngeraș de numai 5 luni și-a primit perechea de aripi trecând la cele sfinte având PNEUMONIE “nici măcar un control cu stetoscopul nu i s-a făcut“. (…)” a relatat persoana apropiată familiei fetiței decedate după vizita de la Spitalul din Focșani.

„De șpăgi nu îi dezvățăm niciodată”

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

„ Acestor “oameni “ trebuie să li se retragă licența de a mai profesa în domeniu pe viața, numai așa vor începe doctorii să ia pacienții în serios, că de șpăgi nu îi dezvățăm niciodată, nici după ce li s-au triplat salariile nu își fac treaba cum trebuie că… “dea‘ sunt de gardă, tre să îmi beau cafeaua, nu am chef și de tine”,este postarea revoltătoare a vrânceanului.

Mama fetiței a povestit cum s-au întâmplat lucrurile din momentul în care a ajuns la spital și până bebelușul s-a stins din viață. Aceasta susține că a primit doar un spray pentru gât, nicidecum antibiotic, deși starea copilei era vizibil agravată. Mai mult decât atât, mama fetiței ar fi cerut să fie internată cu micuța însă i s-ar fi spus că nu e nimic grav și că spitalul este aglomerat.

„Am fost vineri cu ea la urgențe și mi-a zis că are început de roșu în gât. M-a trimis acasă cu ea. I-am început tratamentul vineri seara și sâmbătă la 5 dimineața a mâncat și la 6 jumătate când m-am trezit să îi dau siropul ea murise. La autopsie mi s-a spus că era răcită la plămâni și nu avea nimic la gât”, a povestit tânăra mămică.

“Dumnezeu sa te ierte iubita lui tati! Să știi ca te vom iubi pentru totdeauna chiar dacă nu mai ești printre noi la doar 4 lunițe jumătate. Ești un îngeraș frumos și vei rămâne în sufletele noastre”, este mesajul plin de durere postat, tot pe Facebook, de tatăl bebelușului

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

Reprezentanții Spitalului Județean Focșani au anunțat în această dimineață că fac verificări pentru a vedea unde și cine a consultat-o pe micuța de 4 luni și jumătate, care a murit la o zi după ce a fost văzută de un cadru medical.

Deocamdată, conducerea unității medicale nu a făcut altă precizare despre tragicul eveniment.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ele sunt cele patru zodii care au noroc la bani în luna decembrie. Reușite, oportunități, dar și regăsiri pentru acești nativi în ultima lună din an
FANATIK.RO
Ele sunt cele patru zodii care au noroc la bani în luna decembrie. Reușite, oportunități, dar și regăsiri pentru acești nativi în ultima lună din an
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI