„La data de 28 iulie 2024, în jurul orei 13:10, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a primit un apel 112 prin care un copil a comunicat faptul că tatăl său a omorât-o pe mama sa. Imediat au fost demarate activități investigativ-operative, în urma cărora s-a stabilit faptul că apelul ar fi fost efectuat din municipiul Slatina. La scurt timp, polițiștii Poliției municipiului Slatina, în urma unor activități complexe, au identificat persoana care a efectuat apelul, respectiv o minoră de 3 ani, din municipiul Slatina”, a transmis Poliția.

După verificări, oamenii legii au stabilit că fetița a sunat la 112 când nu era supravegheată de părinți, iar reclamația era falsă.

„Având în vedere activitățile desfășurate și resursele utilizate, polițiștii au sancționat contravențional reprezentantul legal cu amendă în valoare de 500 de lei, conform Legii nr. 61/1991”, a precizat Poliția, care le-a cerut oamenilor să sune la 112 doar dacă au urgențe.

 
 

Urmărește-ne pe Google News