Ariana a fost confirmată cu COVID-19 după întâlnirea cu o prietenă care avea coronavirus fără să fi ştiut. Testele au arătat că femeia nu a fost infectată, ci doar fetița.

“Ne-a sunat (…) de la DSP. Ne-a spus că, fiind asimptomatică, fetiţa poate rămâne în izolare la domiciliu, la fel şi eu, dar că poate fi şi internată la Infecţioase, iar alegerea este a mea. M-am panicat, n-am mai putut dormi toată noaptea. Ariana s-a îngrijorat şi ea, având în vedere problemele mele de sănătate…”, a povestit femeia.

În urmă cu doi ani, în iunie 2018, femeii i-a fost descoperită o afecţiune oncologică serioasă. A şi fost operată la Oradea, pentru extirparea unei tumori, apoi a urmat patru sesiuni de chimioterapie la Cluj, după care a continuat tratamentul la Oradea.

De la aflarea rezultatului, Ariana a hotărât că se internează, mi-a zis că vrea s-o las la spital. Nu avea niciun semn de boală, dar ştie de pe net şi de la televizor că şi persoanele asimptomatice pot transmite virusul.

Mama fetiței de 12 ani:

Cum legătura între ele este specială, iniţial femeia nu a fost de acord cu internarea. “În 12 ani nu ne-am despărţit niciodată. Ariana s-a născut fără tată, soţul meu a murit într-un accident rutier când eram însărcinată în luna a treia. La 3 ani a fost suspectată de leucemie, am stat internată cu ea, şi aici, şi în Cluj, unde, din fericire, s-a concluzionat că avea doar intoleranţă la lactoză. De când s-a născut, vreme de 12 ani, i-am dat toată dragostea, la fel şi ea mie”, a continuat ea.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Și-a făcut singură bagajul

Așa că au fost repetate testele, dar al fetiței a fost tot pozitiv.

“Mi-a spus hotărâtă că vrea să o sun pe doamna doctor, că vrea să se interneze. I-am răspuns că eu nu vreau, dar pur şi simplu s-a dus în cameră, şi-a făcut singură bagajul şi apoi mi-a cerut să sun la Salvare, s-o ducă la spital”, povesteşte femei

Fetița i-a impresionat pe medicii de la secţia de Boli Infecţioase II, a Spitalului Municipal Oradea, unde este internată.

“Este un pacient conştiincios, cu un comportament de felicitat. De felicitat este şi cea care a crescut-o astfel”, spune dr. Adriana Codreanu, care ţine legătura telefonic şi cu mama fetiţei.

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!  

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Libertateapentrufemei.ro
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Ce să pui peste scrumbie înainte să o frigi pe grătar. Metoda prin care prepari cel mai delicios pește
FANATIK.RO
Ce să pui peste scrumbie înainte să o frigi pe grătar. Metoda prin care prepari cel mai delicios pește
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
GSP.RO
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Observatornews.ro
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI