Primul caz a avut loc în oraşul Frasin. Poliţiştii au fost sesizaţi de o minoră la 112 pentru că mama sa era ameninţată cu un cuţit de către tatăl ei.

Potrivit poliţiştilor, în noaptea de 23/24.05.2024, bărbatul a intrat în imobilul unde locuieşte soţia sa împreună cu copiii, având în mână un cuţit, ameninţând-o şi bruscând-o. „În conflict, pentru a-şi apăra mama a intervenit şi un minor de 11 ani, fiul celor doi, moment în care a fost şi el agresat de tată”, arată IPJ Suceava.

Conform sursei citate, victima, o femeie de 36 ani, din com. Stulpicani, este căsătorită cu un bărbat, având împreună 8 copii, însă nu mai locuiesc împreună de aproximativ 2 luni de zile, femeia locuind împreună cu copiii la o altă casă.

În urma celor constatate, poliţiştii au emis ordin de protecţie provizoriu faţă de bărbat, prin care s-a dispus ca agresorul să păstreze o distanţă minimă de 50 de metri faţă de soţie şi copii şi faţă de reşedinţa victimelor.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru violenţă în familie, ameninţare şi violarea de domiciliu, iar bărbatul a fost reţinut şi ulterior a fost arestat preventiv de magistraţii Judecătoriei Gura Humorului, pentru 30 de zile.

Tânără de 19 ani, bătută de fostul iubit

Într-un alt caz, un bărbat a ajuns în arest, după ce şi-a bătut fosta iubită şi a încălcat un ordin de protecţie. Pe 21 mai, o tânără de 19 ani, din Fălticeni, a formulat o plângere împotriva fostului ei prieten, de 24 de ani, din comuna Cornu Luncii, pentru că „a încălcat obligaţiile impuse printr-un ordin de protecţie, a lovit-o şi i-a transmis ameninţări cu acte de violenţă, fiindu-i creată o stare de temere”, anunţă IPJ Suceava.

Conform sursei citate, ordinul de protecţie a fost emis în luna noiembrie 2023 de Judecătoria Fălticeni, fostul prieten al tinerei fiind obligat la păstrarea unei distanţe de minimum 200 de metri faţă de victimă şi locuinţa acesteia, fiindu-i interzis orice contact cu aceasta, inclusiv, telefonic, prin corespondenţă sau orice alt mod.

„Cu toate acestea, bărbatul de 24 de ani, la data de 18.05.2024, a transmis tinerei prin intermediul unei aplicaţii on-line, mesaje de ameninţare cu acte de violenţă. Poliţiştii au efectuat acte de cercetare penală şi au completat materialul probator, dispunând inclusiv reţinerea bărbatului de 24 de ani, ulterior, la data de 24.05.2024 Judecătoria Fălticeni emiţând mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 zile, acesta fiind depus în cadrul Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă”, a arătat IPJ Suceava.

Cel de-al treilea caz a avut loc în localitatea Ipoteşti. Poliţiştii au fost sesizaţi marţi seara, prin 112, de către o femeie de 38 ani, din sat/com. Ipoteşti, că fostul soţ, de 46 ani, din com. Ipoteşti, provoacă scandal la domiciliu.

Conform sursei citate, femeia de 38 de ani a declarat verbal că a divorţat de fostul soţ din anul 2023, luna august, şi încă din acel moment situaţia dintre aceştia este una tensionată ca urmare faptului că procedura de partaj privind bunurile acestora nu a avut loc.

„Bărbatul s-a deplasat la imobilul unde locuieşte fosta soţie, iar în urma unor discuţii contradictorii şi a consumului de alcool, între cei doi a izbucnit un conflict spontan. Ca urmare a conflictului verbal dintre cei doi, bărbatul a ameninţat-o pe fosta soţie şi a distrus uşa de acces din partea din spate a imobilului”, precizează IPJ Suceava.

În urma conflictului, bărbatul de 46 de ani a încercat să discute cu cele două fiice ale sale, de 15 ani şi de 10 ani, iar după ce ele nu au dorit să poarte un dialog cu tatăl lor, aflat în stare de ebrietate, le-a lovit.

Autorităţile au emis pe numele bărbatului un ordin de protecţie provizoriu, iar acesta a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, pentru violenţă în familie, ameninţare, tulburarea ordinii şi liniştii publice.

 
 

Urmărește-ne pe Google News