O fetiță din Vaslui e în comă, în urma unui accident. Două mașini s-au ciocnit frontal pe șoseaua dintre Huși și Stănilești. Alte trei victime, printre care o altă copilă, au fost transportate de urgență la spital.
În urma impactului violent dintre cele două vehicule, una dintre victime a rămas prinsă între fiare. Martorii la scena înfiorătoare au sunat la 112, iar la fața locului au intervenit pompierii.
Din primele informații, șoferul unei mașini s-a angajat într-o depășire neregulamentară într-o curbă și s-a ciocnit de un alt autoturism. În vehicului care circula regulamentar se afla o femeie și două fetițe de patru, respectiv opt ani.
Copila, în vârstă de opt ani, a fost transportată în comă la spitalul din Iași, scrie Bună Ziua Vaslui.
Polițiștii rutieri efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate în ce împrejurări a avut loc accidentul. Circulația în zonă se desfășoară cu dificultate.