Oamenii au sunat la 112, după ce fetița a căzut de la etajul opt al unui bloc din Deva. Copila a intrat în stop-cardiorespirator, iar paramedicii care au interveni la fața locului au efectuat manevre de resuscitare, scrie Agerpres.ro.

„Fetiţa a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe Deva cu manevrele de resuscitare în curs. Victima prezenta multiple fracturi şi contuzii, precum şi suspiciune de leziuni ale unor organe interne”, a declarat, pentru sursa citată, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Deva, dr. Călin Dumitrescu.

Fetița a murit la spital, cu toate eforturile făcute de medici pentru a-i salva viața.

Incidentul șocant a devenit acum subiectul unei anchete desfăşurate sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu.

La începutul lunii februarie, un copil de patru ani care a căzut de la etajul trei al unui bloc din Iași.

Citește și JURNAL DE FRONT DIN AFGANISTAN. Ziua 10: Militarii români, lăudați și decorați de către americani – VIDEO

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Răspunsul dat de ucraineni când au fost întrebați dacă ar accepta ca Ucraina să cedeze teritorii pentru a obține pacea
Știrileprotv.ro
Răspunsul dat de ucraineni când au fost întrebați dacă ar accepta ca Ucraina să cedeze teritorii pentru a obține pacea
CUTREMURĂTOR! Tocmai s-a aflat ce s-a întâmplat în ultimele minute de viață ale lui Silviu Prigoană: "Nu avea..." Detaliul ZGUDUITOR care a mai ieșit la iveală. Și familia lui e în stare de ȘOC
Viva.ro

Sfâșietor ce s-a aflat despre moartea lui Silviu Prigoană! E știrea care a bulversat România
Libertateapentrufemei.ro
Sfâșietor ce s-a aflat despre moartea lui Silviu Prigoană! E știrea care a bulversat România
Care ar fi fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Văru’ Săndel, dezvăluire tulburătoare: “Ceilalți au zis că glumește”
FANATIK.RO

Noi dezvăluiri într-un dosar ISTORIC! De ce n-a jucat Nicolae Dobrin în Mexic? Mărturie în premieră obținută de GSP: „Certuri cu cei de la Dinamo, i-a cam lăsat fără bani la poker!”
GSP.RO

SEMNIFICAȚIA ascunsă a bijuteriilor și accesoriilor purtate de Kate Middleton la Ziua Comemorării. Gestul emoționant făcut de Prințesă
Elle.ro

Așa arăta, înainte de operațiile estetice, o vedetă pe care azi o vezi aproape zilnic la TV. Îți dai seama cine e în poze? FOTO
Unica.ro

Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Cod galben de vreme severă în 14 judeţe. Zonele unde sunt așteptate ploi, lapoviţă şi ninsori. Ceaţă densă pe mai multe drumuri din ţară
Observatornews.ro
Cod galben de vreme severă în 14 judeţe. Zonele unde sunt așteptate ploi, lapoviţă şi ninsori. Ceaţă densă pe mai multe drumuri din ţară
Horoscop 13 noiembrie 2024. Racii sunt convinși că trebuie să exprime deschis tot ce au strâns în interior, mai ales față de superiori
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI