Anastasia Radzinskaya, născută la Krasnodar, Rusia, și
stabilită în prezent în statul american Florida, împreună cu familia, creează
clipuri pe YouTube și a reușit să câștige din această activitate 18 milioane de
dolari, în anul 2019.

Ea se clasează pe poziția a treia în lume, în topul
veniturilor obținute pe platforma video.

Micuța are două canale, Like Nastya Vlog și Funny
Stacy, cu aproape 70 de milioane de abonați și videoclipuri în limbile rusă,
engleză și spaniolă. Anastasia a apărut pentru prima dată pe YouTube când
părinții ei au creat clipuri despre tratamentele prin care trecea copila.

Cel mai bine plătit, un copil de 8 ani

Cel mai bine plătit star pe YouTube în 2019 rămâne Ryan Kaji. Băiețelul din Texas, ajuns la vârsta de 8 ani, a câștigat 26 de milioane de dolari datorită canalului său de pe platforma online.

Pe canalul său de TouTube, Ryan ToysReview, devenit
Ryans World, el testează jucării și produce conținut video educațional.

Băiețelul, născut pe 6 octombrie 2011, are aproximativ
22,9 milioane de abonați, iar clipurile sale au în total peste 35 de miliarde
de vizualizări.

Familia lui Ryan a lansat canalul în martie 2015,
acesta devenind viral după doar patru luni, datorită unui clip în care Ryan
poate fi văzut deschizând un pachet cu jucării ”Cars” de la Disney.

În același timp, familia băiețelului a mai lansat un
canal, care se concentrează pe aventurile zilnice ale băiețelului și surorilor
sale gemene, Emma și Kate.

Anul trecut, o rețea de magazine din SUA a început să
vândă o linie exclusivă de jucării și haine pentru copii, numită Ryans World.

Pe poziția a doua se află canalul ”Dude Perfect”, al
unui grup de prieteni din Texas, SUA, care rezolvă diverse provocări aparent
imposibile. Creatorii canalului au urcat o poziție de anul trecut, după ce au
câștigat 20 de milioane de dolari în perioada 1 iunie 2018 – 1 iunie 2019.

Topul 10 al celor mai bine plătite staruri pe YouTube îi mai include pe:

Rhett și Link, cu Good Mythical Morning (17,5 milioane
de dolari),

Jeffree Star (17 milioane de dolari),

Preston (Preston Arsement) – 14 milioane de dolari,

PewDiePie (Felix Kjellberg) – 13 milioane de dolari,

Markiplier (Mark Fischbach) – 13 milioane de dolari,

DanTDM (Daniel Middleton) – 12 milioane de dolari,

VanossGaming (Evan Fong) – 11,5 milioane de dolari.

Cifrele sunt bazate pe informații de pe YouTube,
Social Blade și Captiv8, precum și pe date oferite de agenți, manageri,
producători și avocați.

Cei mai vizionați youtuberi români încasează zeci de mii de dolari pe lună

În România, youtuberii cei mai vizionați sunt soții Cristina și Alexandru Bădan, de la Iași.

Ei au fondat canalul de cântece pentru copii în
engleză LooLooKids, care are peste 21 milioane de abonați, fiind primul canal
din regiunea Europei Centrale și de Sud-Est premiat de YouTube cu „Butonul de
Diamant”.

Românii au peste 21 de milioane de abonați pe YouTube

Ieșenii au și canalul de YouTube TraLaLa, cu cântece
pentru copii, în limba română.

Foarte populară este și o adolescentă din Suceava, cunoscută pe YouTube drept Izabela Stress. Ea are 3 canale de YouTube, pe care încarcă filmulețe cu o singură temă: realizarea de „slime” – un fel de bulgări dintr-un soi de plastilină.

Suceveanca are milioane de fani pentru bulgării săi din plastilină

Cel mai mare canal al ei, în limba engleză, a adunat aproape 8 milioane de abonați din toată lumea.

Și ieșenii cu muzica pentru copii și tânăra suceveană
încasează de la YouTube probabil sume de ordinul zecilor de mii de dolari pe
lună, conform estimărilor de pe Social Blade.

 
 

Urmărește-ne pe Google News