O gravură uriașă cu o pisică, cu dimensiunea de 37 de metri, a fost găsită în deșert, în zona ”liniile Nazca” din Peru. Figura datează din anii 200-100 î.Hr și a fost descoperită în timpul lucrărilor la un sit aflat în patrimoniul mondial UNESCO, relatează BBC.
Nisipurile din zona de sud a Peru găzduiesc și alte modele pe teren: păsări, maimuțe, oameni, cunoscute sub numele de geoglife, create în urmă cu aproape 2.000 de ani.
Pisica, exact ca și în cazul altor figuri de animale de la ”liniile Nazca”, ar fi fost creată prin depresiuni făcute la nivelul solului deșertului, lăsând expus pământul colorat, cred oamenii de știință.
Figura a fost descoperită în timpul unor lucrări pentru îmbunătățirea accesului la unul dintre dealuri, care să ofere un punct mai bun de observare pentru vizitatorii care vor să vadă și celelalte geoglife.
Gravura era puțin vizibilă și era pe punctul de a dispărea, doarece se află se o pantă abrută, predispusă la efectele eroziunii naturale.
Ministerul Culturii din Peru:
Pisica are o lungime de aproximativ 37 de metri, cu linii bine definite și a fost curățată și conservată în ultima săptămână, a mai adăugat Ministerul Culturii din Peru.