Proprietarii unei companii din România susțin că au găsit oportunitatea ca țara noastră să importe 50.000 de măști pe zi, prin rezervarea întregii producții a unei fabrici chineze, însă banii ar trebui plătiți în avans, iar partea chineză așteaptă un răspuns până marți, în caz contrar urmând să discute cu alte țări.

”Cine are capital acum, rezervă primul întreaga linie de producție”, spun patronii societății clujene.

”Dacă nu plătim avans, vine altcineva și rezervă producția de măști de la acea fabrică, spun proprietarii companiei românești de distribuție. Este un război mondial pentru măști din China. Firma noastră nu are acești bani. Avansul pentru zece zile ar ajunge cam la 400 de mii de euro. După care, o să putem plăti pe parcurs banii pentru producerea unora noi”, spune Bogdan Bot, patronul societății comerciale.

Măștile se vând acum la suprapreț, una ajunge și la 40 de lei

Una dintre fondatoarele Asociației ”Dăruiește Viață”, Carmen Uscatu, a declarat pentru Libertatea că ultima ofertă pe care a primit-o de la un distribuitor de măști a fost la prețul de 40 de lei bucata. 

În acest context, proprietarii companiei din Cluj spun că este vital ca România să securizeze măcar o linie de producție la o fabrică ce poate furniza constant măști la prețuri rezonabile. Comparativ, reprezentanții companiei din Cluj afirmă că o mască ar costa 7-8, cu un preț de producție de 1,6 dolari. 

”Este un preț mai mult decât rezonabil, dacă ne gândim că medici din sistem ne-au spus că acum măștile de acest tip se vând și cu 25-30 de lei bucata. Noi nu vrem să facem profit. Vom pune un adaos comercial de 5%, doar pentru a putea acoperi costurile cu transportul și angajații noștri. Suntem în contact cu medici care ne spun că nu au măști și nu credem că România poate rata o asemenea oportunitate”, spune Bogdan Bot.

De la șeminee electrice la măști medicale

Societatea comercială importa, în mod normal, șeminee electrice, dar s-a reorientat în criză și a investit toți banii în 100.000 de măști. Acestea vor ajunge în țară pe 3 aprilie, iar proprietarii spun că le vor vinde mai ales spitalelor, acolo unde medicii se plâng că nu au protecție sau că trebuie să folosească o mască mult mai multe ore decât ar fi recomandat.

Noi am făcut un calcul. Sunt 200.000 de cadre medicale. Dacă toate ar ajunge să fie implicate în combaterea coronavirus într-o zi, ar fi nevoie de 200.000 de măști doar în ziua respectivă. Noi am reuși practic să acoperim un sfert din necesarul la nivel național.

Bogdan Bot, patronul societății comerciale:

Acesta afirmă că, momentan, caută banii necesari pentru avans inclusiv la fundații, sub formă de împrumut.

Război internațional pe importuri

Bot susține că importatorii din întreaga lume se bat pe China, una dintre puținele țări care mai poate exporta măști.

Având în vedere că supply-ul (oferta – n. r.) este infinit mai mic decât demand-ul (cererea – n. r.), importatorii mari vin la fabricile din China și rezervă producția pentru luni. Până acum 2-3 zile mai erau șanse să plasezi o comandă de 100.000 – 300.000 de bucăți, dar totul se înrăutățește de la o zi la alta. Există momentan o lupta între importatori din diferite țări pentru a securiza întreaga producție a diferitelor fabrici pentru luni de zile.

Bogdan Bot, patronul societății comerciale:

Ministerul Sănătății nu răspunde la e-mail-uri

Reprezentanții societății comerciale au luat legătura cu autoritățile pentru a le prezenta ceea ce ei susțin că este o oportunitate pentru România.

Am trimis, joi, mail la Ministerul Sănătății. Deocamdată niciun răspuns. Noi avem nevoie de el până luni, ca să plătim avansul marți, altfel altcineva va negocia cu firma din China și pierdem oportunitatea.

Bogdan Bot, patronul societății comerciale:

Secretarul de Stat în Ministerul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat pentru Libertatea că nu Ministerul Sănătății se ocupă de achiziții, ci Unifarm.

Unifarm: trebuie să fim precauți să nu fim păcăliți, sunt bani publici

Proprietarii societății comerciale au luat deja legătura cu societatea de stat ce cumpără medicamente și dispozitive medicale. Directorul Unifarm, Adrian Ionel, a declarat pentru Libertatea că nu se poate face întreaga plată în avans, dar că societatea de stat este interesată de astfel de colaborări. 

Putem achita eventual 30%, 50% din comandă. În momentul în care marfa ajunge într-un depozit și o putem vedea, achităm integral. Nu sunt banii noștri, sunt banii statului român și vrem să știm ce cumpărăm. Trebuie să fim precauți, să nu fim păcăliți. Dar, da, avem nevoie de firme cu care să colaborăm, evident.

Adrian Ionel, director Unifarm:

Momentan, compania așteaptă decizia autorităților.

 
 

Urmărește-ne pe Google News