Actualul primar al sectorului 5, Marian Vanghelie, a ajuns la Liceul Industrial Alexandru Sahia din Bucureşti în 1984, direct în clasa a X-a, ba chiar în trimestrul II, îşi aminteşte Mariana Cătăneanu, o fostă colegă de-a sa. Asta fiindcă a ajuns la liceu direct din şcoala de corecţie. “Îl aducea la şcoală un bărbat care se recomanda a fi tatăl lui şi ne ruga pe noi, ceilalţi colegi, să nu îl lăsăm să chiulească, pentru a nu fi luat la şcoala de corecţie”, povesteşte Mariana Cătăneanu, care, între timp, s-a stabilit în afara ţării.
«Golănaşul» din tinereţe
“Ce făcuse de a ajuns la şcoala de corecţie nu ne-a spus niciodată, dar nu era nici pe departe un băiat uşă de biserică, ca să mă exprim delicat! Avea un comportament de golănaş, iar în privinţa învăţatului era o nulitate”, mai spune fosta colegă de liceu a lui Marian Vanghelie. El a terminat clasa a X-a cu media 5,21, iar cea mai mare notă pe care a avut-o a fost cea de la Purtare: 6,33. Actualul primar al sectorului 5 nu a promovat, însă, examenul de treaptă şi nu a putut merge în clasa a XI-a, îşi mai aminteşte Mariana Cătăneanu, care concluzionează: “Când am aflat că a ajuns primar am fost şocată! Cum poate ajunge un om care nici nu ştie să scrie, din infractor, primar, nu pot să înţeleg!”.
Bacalaureat luat la 33 de ani
Marian Vanghelie s-a reînscris la liceu în 1997, atunci când avea 30 de ani. El a optat pentru Liceul Dimitrie Bolintineanu, cursuri la seral. A absolvit în anul 2000, după ce a devenit primar. A ales să susţină bacalaureatul la Grupul Şcolar Agricol Cezar Nicolau din Brăneşti, însă a fost dat afară de la examen, fiindcă ar fi fost prins având copiuţe asupra sa. A luat, până la urmă, bacalaureatul în 2001, la Liceul Mihail Kogălniceanu din Snagov. Ulterior s-a înscris la Facultăţile de Drept şi Finanţe, la o universitate privată. În 2013 declara că a renunţat la Finanţe şi că nu a avut, încă, timp să termine Dreptul. Nu există nici o informaţie conform căreia Marian Vanghelie să fi absolvit, până la urmă, vreo facultate. În 2015 cita din Maxim Gorki şi spunea că s-a lăsat de facultate pentru a termina şcoala vieţii!
FOTO: Vlad Chirea