Timp de 16 ani, Domnica State (foto), in varsta de 47 de ani, a facut proiectile pentru armata. Cand uzina n-a mai avut comenzi, a intrat in somaj tehnic. Asta s-a intamplat din 1995 pana in 2000, cand fabrica si-a inchis portile pentru totdeauna. Desi avea aproape 45 de ani, viata a obligat-o sa invete o noua meserie: aceea de croitoreasa. A facut cursuri si acum trage la masina de cusut hainute pentru copiii din Olanda, Franta, Germania. Domnica ne povesteste cat de greu a dus-o in anii in care „Uzina Mecanica Valenii de Munte” nu mai avea ce sa lucreze. „In Valeni e saracie. Majoritatea oamenilor lucrau la fabrica de armament, care in vremurile bune avea peste 3.000 de angajati.
Dupa Revolutie a fost tot mai putin de lucru. Multi au fost dati afara. In mai 2000, fabrica s-a inchis si ne-au trimis acasa cu plati compensatorii: 2.650.000 lei pe luna timp de 14 luni”, povesteste Domnica State, unul din cei 600 de prahoveni care lucreaza acum in societatile care au luat fiinta in halele pustii ale fabricii de armament. Spatiile au fost inchiriate, unul cate unul. Acum, 21 de societati romanesti sau cu capital mixt isi desfasoara activitatea in cadrul noului parc industrial.

 
 

Urmărește-ne pe Google News