Imaginea selectată de Washington Post a fost realizată de fotoreporterul Andreea Alexandru pe 25 mai, a fost difuzată de Mediafax şi preluată apoi de Associated Press.
Școala din sectorul 4 al Capitalei iese în evidență prin pictura uriașă de pe ziduri, care ilustrează un astronaut în spațiu, alături de mai multe planete, dar și două icoane. Desenele au fost realizate în vara anului trecut.
Fotografia selectată de Washington Post și alte imagini surprinse de la fața locului de alți fotoreporteri, inclusiv imaginile Agerpres folosite de Libertatea pentru ilustrarea acestui articol, au fost realizate în ziua în care Primăria Sectorului 4 prezenta măsurile luate de autorităţi pentru protecţia elevilor și a cadrelor didactice, la Şcoala Gimnazială nr. 194, în vederea susţinerii examenelor naţionale din acest an, în contextul pandemiei de COVID-19.
Directoarea școlii: „Picturile au fost făcute în două luni”
Lucia Minchevici, directoarea Şcolii 194 din Sectorul 4 al Capitalei, a declarat pentru Libertatea că ideea proiectului a aparţinut Primăriei Sector 4, în urma consultărilor cu echipa managerială a şcolii. Picturile au fost făcute în două luni.
„Lucrarea s-a derulat pe parcursul vacanţei de vară din 2019, după ce am terminat cu examenele naţionale. S-a lucrat mai mult pe timpul nopţii, pentru că artiştii mai aveau vernisaje, expoziţii… În aproximativ două luni de zile au terminat. Totul a fost finalizat la termen, în septembrie 2019”, a afirmat directoarea, care este profesoară de Limba Română.
Desenele exterioare îi invită pe elevi să fie curajoşi, să exploreze spațiul, dar în aceeași măsură și pe sine, să îndrăznească să se avânte pe anevoiosul şi incitantul drum al cunoaşterii lumii şi al propriului univers. Spaţiul să le fie utima frontieră, aşa ne invită acest decor, ce aminteşte de celebrul film Star Trek.
Directoarea Şcolii din Sectorul 4, explicând tema picturilor:
În privinţa costurilor, directoarea a susţinut pentru Libertatea că nu ştie la cât s-au ridicat: „Acest lucru mă depăşeşte, nu am detalii pe zona aceasta, noi suntem menajaţi, suntem beneficiarii”.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro