Accidentul a avut loc în zona Ţimbale. Femeia era însoţită de alţi trei turişti francezi care au anunţat  imediat salvamontiştii.

„Iniţial am fost anunţaţi prin 112 că femeia a căzut de la circa 20 de metri, însă la faţa locului am constatat că turista căzuse de la o înălţime de circa o sută de metri. A fost o intervenţie extrem de dificilă, deoarece zona în care a căzut este foarte greu acesibilă. Eu am intervenit cu zece băieţi, dar la faţa locului a venit şi un elicopter. Abia am reuşit să o scoatem cu elicopterul, am coborât pe frângii şi am reuşit să o punem pe targă”, a declarat Şeful Salvamont Zărneşti.

Femeia a fost transportată cu un elicopter la Spitalui Judeţean Braşov unde a primit primele îngrijiri medicale.

 
 

Urmărește-ne pe Google News