Tânăra a spus familiei despre planurile sale înainte de a părăsi localitatea de lângă Lyon unde locuia, potrivit poliției, care crede că victima ar fi încercat să dea curs unei provocări pe TikTok.
Moartea ei ar putea avea legătură cu un concurs de „vânătoare de fantome” care se desfăşoară în Franţa pe platforma socială.
Alte ipoteze în acest caz sunt că a fost o „crimă consimţită” sau o tentativă de a crea o farsă pe rețelele de socializare în biserica părăsită.
Poliţia caută în continuare un tânăr care a fost văzut cu ea. Există, de asemenea, alte două cazuri de persoane dispărute în zonă, despre care poliţia spune că ar putea avea legătură cu acest caz.
Potrivit purtătoarei de cuvânt, victima şi un bărbat au fost văzuţi în zonă îmbrăcaţi „ca nişte vampiri”.
A sângerat până la moarte
Femeia, al cărei nume nu a fost dezvăluit, a fost înjunghiată cu ceea ce anchetatorii cred că a fost un cuţit de camping şi a sângerat până la moarte, potrivit medicului legist Roberto Testi.
De asemenea, ea a fost împușcată în gât şi în abdomen. Anchetatorii bănuiesc că focurile de armă s-au tras după ce a murit. O parte din sânge a fost şters de pe podea şi îndepărtat de la locul crimei, a declarat poliţia pentru CNN.
Poliţia a mai spus că a găsit lângă cadavrul ei un pachet de bezele şi câteva produse alimentare cumpărate de la un magazin local. Femeia nu avea asupra ei niciun document sau telefon mobil atunci când un localnic a descoperit cadavrul în descompunere, potrivit poliţiei.