Maramureş. O ploaie torenţială care a durat doar câteva minute a inundat, zilele trecute, mai multe străzi din Baia Mare.
Bistriţa-Năsăud. O furtună puternică pe Valea Bârgăului a provocat alunecări de teren între Bistriţa Bârgăului şi Colibiţa. Ruperea de nori a fost însoţită de grindină de mărimea unui ou de porumbel.
Vrancea. Peste 300 de persoane sunt izolate în localitatea Fitioneşti, unde ploile torenţiale au distrus mai multe drumuri comunale.
Ajutoare trimise anapoda
Primarul comunei Teregova, din Caraş-Severin, Marius Damian, s-a trezit că a primit pentru locuitori 30 de tone de ajutoare, chiar dacă inundaţiile n-au afectat deloc localitatea. Pentru că nu aveau bani să le trimită în Moldova, camioanele, care veneau din judeţul Hunedoara, au fost descărcate la Teregova, dar nici un localnic n-a cerut încă de la Primărie vreun pachet.