Viscolul a fost deosebit de puternic în regiunea muntoasă Sierra Nevada, unde rafalele de vânt ar fi atins viteze de 305 kilometri pe oră. Populaţia a fost avertizată privind „pericolului de la ridicat la extrem de producere a unor avalanşe”, inclusiv în zona Lacului Tahoe.
O hartă privind penele de curent arată că peste 33.000 de oameni din Nevada şi aproape 24.000 din California nu au electricitate.
Sâmbătă, o porţiune de 121 de kilometri din autostrada Interstate 80 a fost închisă. Biroul Poliţiei Autostrăzi din Truckee, California, în apropiere de graniţa cu Nevada, a arătat pe X (anterior Twitter) că „personalul serviciilor de urgenţă şi tractoarele de remorcare aveau dificultăţi în a ajunge la şoferi, din cauza viscolului”.
Zonele de munte au fost lovite mai puternic de furtună. În zonele cu altitudine mai mare, se aşteptau până la 3 metri de zăpadă, a anunţat, sâmbătă, un meteorolog de la Serviciul Naţional de Meteorologie, ceea ce ar putea crea „îngrijorări privind ameninţarea vieţii” persoanelor care locuiesc în apropiere de Lacul Tahoe.
Mai multe staţiuni de schi din jurul Lacului Tahoe, care s-au închis vineri, au rămas închise şi sâmbătă, însă unele speră să se redeschidă duminică.
Parcul Naţional Yosemite a fost închis vineri şi vizitatorilor li s-a cerut să plece până la prânz. Acesta va rămâne închis cel puţin până duminică după-amiază şi posibil chiar mai mult, în funcţie de condiţiile meteorologice.
Meteorologii au cerut oamenilor să rămână acolo unde se află peste weekend, avertizând că ar putea dura mult până când cei care călătoresc ar fi scoşi din zăpadă, dacă rămân blocaţi.
Alte părţi ale Statelor Unite continuă să se confrunte cu manifestări ale vremii extreme.
În Texas, incendiile de vegetaţie fac ravagii, iar pompierii se chinuie să ţină sub control flăcările, în condiţii meteo dificile.
lunacry • 03.03.2024, 14:54
Asta in timp ce Romania nu are si nu a avut aproape deloc zapada toata iarna. Nu-i corect :(