Oamenii au fost sfătuiți de guvernatorul din New York să-și facă provizii și să rămână în case, în condițiile în care metropola a acoperită de zăpadă. „Stați în case și nu ieșiți pe șosea pentru că nu sunteți în siguranță afară”, a avertizat și Reed Timmer, meteorolog AccuWeather.

„Asta e nimic în comparație cu viteza pe care vântul o va avea mai târziu, în această după-amiază și seara, mai ales în zonele expuse. Vântul ar putea bate cu aproape 129 km pe oră, iar această furtună de coastă continuă să se intensifice în sudul Long Island”, a transmis Reed Timmer.

Potrivit meteorologilor, care au emis avertismente de inundații în apropiere de coastă, în unele locuri vor fi ninsori „istorice”. Totodată, meteorologii spun că temperaturile scăzute vor rămâne o problemă duminică în cea mai mare parte a nord-estului.

Cunoscută sub numele de Noreaster, furtuna a adus strat de zăpadă de peste 60 de centimetri în unele părți din New York și Massachusetts până sâmbătă seara, iar peste 95.000 de case din Massachusetts au rămas fără curent electric.

În Connecticut, transportul public cu autobuzele a fost suspendat până duminică, iar mai multe poduri au închise din cauza „condițiilor periculoase”.

În ciuda avertismentelor, unii oameni au ieșit să se distreze în zăpadă. În New York, copiii s-au dat cu sania în Central Park și s-au bătut cu bulgări.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

FOTO: EPA

Urmărește-ne pe Google News