Un loc de joacă pentru copii, din Parcul Cișmigiu, s-a transformat, joi seară, în teatru de război urban! O gașcă de patru copii cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani s-a luat la bătaie, înarmați cu arme albe. Puștii nu au apucat să se rănească întrucât în zonă era o patrulă a Poliției Locale București care a intervenit la țanc.
Conform spuselor agenților, puștii erau puși pe „fapte mari”. Și ca lucrurile să fie mai „frumoase”, cel mai mic dinrte huligani, un băiat de 7 ani, venise la bătaie „dotat” cu un cuțit de bucătărie cu lama de 20 de centimetri.
Agenții au confiscat cuțitele, i-au dus pe scandalagii acasă, unde au avertizat familiile în legătură cu comportamentul șocant al odraslelor și au predat cuțitele adulților.