Alexandra, în vârstă de 26 de ani, mamă a trei copii, a ajuns în noaptea de joi spre vineri la Maternitatea Spitalului Județean de Urgență (SJU) Mavromati din Botoșani, după ce a început să sângereze. La ora 22.51 a sunat la 112, iar la ora 23.05, ea era deja internată. Aceasta se afla la a cincea sarcină, după trei nașteri naturale și un avort spontan.
Am fost solicitați prin 112 pentru o pacientă în vârstă de 26 de ani, din municipiul Botoșani, care acuza o stare generală alterată, sângerări, gravidă în 14 săptămâni. Echipajul nostru s-a deplasat la locul solicitării, a preluat pacienta care prezenta paliditate tegumentară, cu sindrom vertiginos și sângerări. A fost preluată și dusă la Maternitatea Spitalului Județean Botoșani.
Bogdan Ursu, directorul medical al Serviciului de Ambulanță Botoșani:
Pe parcursul nopții, Alexandra a schimbat o serie de mesaje cu soțul său, în care acuza dureri insuportabile și spunea că trebuie să aștepte până dimineață, când vine medicul care i-a urmărit sarcina, scriu jurnaliștii de la Monitorul de Botoșani, care au vorbit cu familia pacientei.
Vineri, la ora 8.20, între timp internată la Secția de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI), medicii au confirmat decesul femeii. Conducerea spitalului a demarat o anchetă imediat după deces, pentru a se stabili dacă procedurile medicale au fost sau nu respectate.
Ce spun reprezentanții spitalului?
Potrivit purtătorului de cuvânt al SJU Botoșani, Ioan Asaftei, personalul medical nu a intervenit pe parcursul nopții asupra stării gravidei, întrucât simptomele prezentate nu păreau să dea semnul unui avort în evoluție.
„S-au efectuat investigații de laborator și examen ecografic, conform protocolului în vigoare. Nu s-a impus evacuarea sarcinii în cursul nopții, deoarece sângerarea genitală externă a fost foarte redusă, colul uterin închis (fără semn de avort în evoluție). Pe data de 18.08.2023, ora 7.30, prezenta degradare bruscă a stării generale cu dispnee severă, sângerare abundentă la nivelul căilor aeriene superioare, motiv pentru care este transferată în secția ATI, unde se instituie manevre complexe de reanimare. În ciuda eforturilor, la ora 8.20 se declară decesul prin stop cardio-respirator iresuscitabil, hemoragie căi respiratorii superioare. Conducerea spitalului exprimă condoleanțe familiei îndurerate”, a transmis Ioan Asaftei, purtătorul de cuvânt al SJU Mavromati.
Familia Alexandrei a depus o plângere penală împotriva SJU Botoșani
Vlad Miron, fratele Alexandrei, a depus plângere penală la poliție imediat după aflarea veștii morții tinerei mame.
Au dus-o la spital, i-au făcut o perfuzie și i-au zis că a pierdut sarcina și să aștepte medicul până dimineață. A stat până dimineață cu dureri foarte mari, am și mesaje în care îmi spunea că nu mai poate de durere, că nu mai suportă, că moare acolo. Dimineață au dus-o la ATI și după vreo 20 de minute au declarat decesul. Vreau să depun plângere penală că nu se poate așa ceva. Să omori fată la 26 de ani, cu trei copii acasă, e ceva ieșit din comun. Asta mi se pare crimă. Toată noaptea a vorbit cu soțul ei că nu mai poate. Ultimul ei mesaj a fost «Nu mai pot!».
Vlad Miron, fratele mamei decedate:
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Botoșani a demarat o anchetă sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă, urmând să stabilească împrejurările decesului femeii.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
Corina32 • 21.08.2023, 00:55
Sper ca familia Alexandrei sa câștige procesul, iar toate cadrele medicale care puteau sa o ajute în acea noapte sa aibă în minte, ani buni de acum înainte, imaginea a 3 copii mici orfani de mama.
nicoleta1 • 19.08.2023, 21:01
Tragic,chiar nu a mai fost nici un medic in spital care sa se ocupe de ea trebuia sa astepte o noapte