Oficialii americani au anunțat că o gravidă aflată în autobuzul implicat în accidentul de pe o autostradă din New Mexico, a născut doi copii sănătoși, la doar câteva ore după tragedia în care opt persoane și-au pierdut viața.

Accidentul a avut loc joi, după ce cauciucul unui camion a explodat, determinând mașina să piardă direcția și apoi să intre frontal într-un autobuz în are se aflau 49 de persoane, a declarat Pete Kassetas, un reprezentant al Poliției de Stat din New Mexico.

Șoferul camionului, identificat ca Luis Alvarez de 49 de ani, a fost printre cei opt morți, a spus Kassetas.

Patruzeci și nouă de pasageri au fost la bordul autobuzului, iar majoritatea au fost duși la spitalele locale cu leziuni. Șapte persoane au murit pe loc, iar o a opta și-a pierdut viața la spital.

Cinci copii cu vârsta cuprinsă între 3 și 15 au fost în autobuz și au fost „toți în regulă”.

Printre cei răniți a fost și o femeie însărcinată care a fost transportată de urgență la spital și acolo a născut gemeni. Din fericire rănile suferite de mamă nu au fost grave, iar copiii, veniți pe lume prematur au fost duși la unitatea de terapie intensiva neonatala de la Universitatea din New Mexico și sunt sub supraveghere. Totuși, starea lor este bună, au anunțat oficialii.

Alte 15 persoane aflate în autobuz sunt în continuare internate în cinci spitale și primesc îngrijiri medicale.

Situația de la locul accidentului a fost însă una critică, iar din cauza numărului mare de victime autoritățile au rămas fără ambulanțe cu care să transporte răniții.

Din fericire mai mulți șoferi aflați în zonă au sărit în ajutor și au dus pacienți răniți cu mașinile lor la spitale.

Kassetas a lăudat autovehiculele care s-au oprit la fața locului pentru a ajuta pasagerii să iasă din autobuz și car au oferit chiar prim ajutor, și despre care spune că au ajutat la salvarea mai multor vieți.


Citește și: VIDEO/ A supravieţuit atacurilor turcilor, dar nu şi nepăsării statului. Castelul Martinuzzi, o ruină plină de legende


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News