Grinda căzută a rupt instalația de electrificare a căii ferate, astfel încât trenurile au fost tractate de locomotive Diesel. În cădere grinda a rupt și suporții cu firele de inaltă tensiune, iat traficul feroviar a fost blocat mai multe ore.

„La fața locului au acționat echipele CNAIR, pasajul respectiv fiind în administrarea companiei de drumuri. Din punct de vedere al traficului feroviar, menționez faptul că, începând cu ora 18.55 s-a reluat circulația feroviară, cu tracțiune Diesel, pe relația Hărman – Prejmer. Trenurile care circulă dublate cu locomotivă Diesel între Hărman și Prejmer sunt următoarele: 4513, 1646 și 12406”, a transmis, joi seara, Oana Brânzan, purtător de cuvânt al CFR Infrastructură.

Mecanicul unui tren Regio a reuşit să oprească garnitura la doar 100 de metri de grinda căzută pe şine, evitând producerea unei tragedii.

„Nu a fost avertisment, nimic. Doar am observat că-i căzută (n.r. grinda) şi am oprit trenul”, a spus mecanicul pentru ObservatorNews.

Apa strânsă în goluri a măcinat pe dinăuntru grinda, până când aceasta a cedat.

„Grinzile, la momentul când au fost proiectate, nu au putut fi preconizate. Dacă acest tip de grinzi nu are goluri de aerisire sau dacă acelea sunt colmatate, apele meteoric se infiltrează în ele și rămân acolo”, a declarat Mihai Rozorea, manager de proiect pentru sursa citată.

Podul dintre Hărman și Prejmer a fost construit în anul 1983, iar în cei 40 de ani de existență nu au fost făcute reparații. Pasajul s-a degradat foarte mult, iar în urmă cu câteva săptămâni, bucăți din acest pasaj au început să cadă, iar responsabilii au intervenit pentru îndepărtarea pericolului.

Vezi care e prezența la vot la alegerile parlamentare 2024 și ce candidați sunt pe listele partidelor!
 

Urmărește-ne pe Google News