‘Am deschis focul asupra piloților după ce au coborât cu parașutele’, a spus comandantul Alpaslan Celik, citat de postul turc de televiziune CNN Turk.
Anterior, surse locale citate de același post au afirmat că unul dintre piloți a fost ucis, iar cel de-al doilea a fost capturat de rebelii turkmeni. Aceștia din urmă sunt etnici turci din Siria, iar combatanții lor se numără printre grupările opoziției moderate siriene care luptă împotriva președintelui Bashar al-Assad.
Potrivit autorităților de la Ankara, două avioane F-16 ale forțelor aeriene turce au doborât avionul rus SU-24 după ce acesta a pătruns în spațiul aerian al Turciei și a ignorat avertismentele transmise prin radio. Dar Moscova afirmă că avionul său nu a ieșit din spațiul aerian al Siriei.
La scurt timp după incident, armata turcă a anunțat că a acționat în conformitate cu regulile ei de angajament, menționând totodată că alte două avioane militare ruse ce participau la raidurile împotriva rebelilor sirieni au pătruns în luna octombrie în spațiul aerian al Turciei.
În replică, președintele Vladimir Putin a insistat că avionul SU-24 nu a încălcat spațiul aerian turc și a calificat doborârea lui drept ‘o înjunghiere pe la spate’. ‘Acest eveniment tragic va avea consecințe serioase pentru relațiile ruso-turce. Noi am considerat întotdeauna Turcia nu pur și simplu un vecin apropiat, ci un stat prieten. Nu știu cine a avut nevoie de ceea ce s-a întâmplat astăzi, în mod singur nu noi’, a indicat liderul de la Kremlin.