Bianca Lewis locuiește în New Jersey, este din mamă româncă și tată american, iar la 12 ani s-a consacrat deja ca unul din cei mai talentați și apreciați hackeri din lume.
Pe 7 și 8 noiembrie, Bianca vine la București pentru a susține o prezentare la ediția a zecea a DefCamp, cea mai mare conferință de securitate cibernetică din România, potrivit Agerpres.
BiaSciLab, aşa cum este cunoscută în comunitate, s-a făcut deja remarcată prin prezentările susţinute la DEF CON, cea mai mare conferinţă de hacking la nivel mondial, unde a vorbit deja de trei ori.
Într-un interviu recent publicat pe blogul DefCamp, BiaSciLab a povestit că la DEF CON 26 a fost unul dintre primii copii care au compromis sistemul de raportare a voturilor din SUA.
Am început să studiez sistemul de securitate al procesului de vot şi să mă întreb cât de sigur este, de fapt. Pe la începutul anului, Mikie Sherrill, membră a Congresului SUA, m-a invitat la o audiere despre siguranţa sistemului de vot, lucru care mi-a crescut şi mai mult interesul pentru subiect. Sper să atrag cât mai multă atenţie asupra vulnerabilităţilor din sistemul de vot ca să poată fi rezolvate.
Bianca Lewis:
Bianca a devenit celebră în toată lumea anul trecut, pe când avea 11 ani. În august 2018, copila a participat la un concurs organizat de o organizație non-profit care promovează hacking-ul în scopuri bune.
Bianca Lewis are 11 ani și multe hobby-uri. Îi plac păpușile Barbie, jocurile video, scrima, adoră să cânte… și să atace infrastructura informatică din spatele celei mai puternice democrații din lume.
BBC:
”Voi încerca să schimb voturile pentru Donald Trump, să îi dau mai puține voturi. Pot chiar să-i șterg toate voturile”, explica Bianca pentru BBC.
”Din fericire pentru președinte, Bianca a atacat un site clonă, nu pe cel adevărat”, mai nota BBC.
Ajunsă o vedetă în lumea hackerilor, Bianca dovedește o personalitate puternică și independentă.
Se implică în proiecte ample, îndeamnă fetele de vârsta ei să fie active, își împărtășește expertiza pe rețelele de socializare, ține discursuri la conferințe internaționale, sfătuiește Congresul american cum să-și securizeze sistemul electronic de vot, toate la 12 ani.
”Eu nu înțeleg de ce bărbații trebuie să fie cei care le pornesc pe toate. De ce nu se termină odată asta, cu bărbații care aleargă după putere?”, s-a întrebat ea pentru Technical.ly, într-un interviu din martie 2019, la secțiunea Femei din Tehnologie.
Publicația arată că Bianca a început să creeze programe încă din grădiniță, cel care i-a insuflat pasiunea pentru tehnologie fiind tatăl ei, Eric, programator la Power Home Remodelling.
”Vreau să învăț totul, pentru că tehnologia este viitorul. Îmi place să fac orice cu tehnologia și știința, pentru că astea mă interesează. Dacă e ceva ce pot face, atunci îl fac. De ce să nu poată și fetele asta? De ce numai bărbații să facă asta?”, mai spunea Bianca.
Ultimul său proiect este WaterBot, un sistem automat de irigație care dozează o cantitate precisă de apă pentru plante, la intervale regulate de timp.
Următorul pas e să adapteze WaterBot pentru a încălzi apa pentru cai în timpul iernii și să le monitorizeze gradul de hidratare.
Sfaturi pentru tinerele fete
Ce le sfătuiește pe celelalte fete de vârsta ei, care și-ar dori o carieră în tehnologie?
”Măcar încearcă. Dacă nu-ți place, fă altceva, caută ceva ce îți place. Dacă iubești moda, fă un program care creează rochii. Dacă îți place fotbalul, fă un joc video. Dacă iubești animalele, fă ce am făcut eu cu WaterBot pentru cai”, a spus Bianca.
”Am știut dintotdeauna că sunt liberă să fac orice și vreau să le ajut și pe celelalte fete să facă ce vor ele”, a concluzionat hackerița.