Potrivit ISU Suceava, pompierii au fost anunţaţi în jurul orei 3 de producerea unui incendiu izbucnit la o hală de debitare cherestea din Vatra Dornei, iar din cauză că incendiul a fost observat şi anunţat cu mare întârziere, la sosirea echipajelor, construcţia era cuprinsă în totalitate de flăcări.
Incendiul a fost lichidat după o intervenţie de aproape patru ore, scrie Mediafax, iar în flăcări au ars hala pe o suprafaţă de 200 de metri pătraţi şi circa şase metri cubi de cherestea.
De asemenea, s-au degradat aproximativ 300 de metri pătraţi de învelitoare din tablă şi utilajele din interior.