„La data de 25 iulie 2023, ora 5:40, o femeie în vârstă 84 de ani, din municipiul Hunedoara, s-a aruncat de la etajul 3 al unei unităţi spitaliceşti din municipiul Hunedoara, aceasta căzând în zona de acces în morga spitalului. Ulterior, a intervenit un echipaj medical, care a constatat decesul femeii”, a transmis IPJ Hunedoara.
Potrivit unor surse judiciare consultate de Libertatea, o primă ipoteză de lucru luată în calcul de anchetatori este sinuciderea. Conform procedurilor, poliţiştii au deschis dosar penal pentru moarte suspectă.
Cadavrul bătrânei a fost trimis la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Hunedoara pentru necropsie şi pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor decesului.
Un incident similar a avut loc și în urmă cu câteva săptămâni. Pe 28 iunie, o asistentă medicală, în vârstă de 59 de ani, s-a aruncat de la etajul al doilea al Spitalului Municipal Hunedoara și a murit.
***
*Telverde Antisuicid: Pentru consiliere în situaţii de criză suicidară puteţi contacta Alianţa Română de Prevenţie a Suicidului între orele 19.00 și 7.00 la numărul de telefon 0800 801 200 (apelabil gratuit la nivel naţional din orice reţea) sau prin e-mail la sos@antisuicid.ro.
*Helpline DepreHUB: Pentru sprijin și prim ajutor psihologic puteți contacta hubul antidepresie, primul de acest fel din România, la numărul de telefon 037 445 6420 (apelabil gratuit la nivel național din orice rețea). Linia este deschisă nonstop. În cazul în care simțiți că sinuciderea este iminentă, apelați de urgență 112.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro