Cei mai mulți folosesc Google Maps pentru a se ghida în trafic, însă sunt și unii care își petrec timpul căutând să identifice „bubele” cunoscutei aplicații. Și au descoperit un „caz”.

În timp ce efectua înregistrări în Insulele Virgine Americane, un grup de insule din Marea Caraibelor care aparține de Statele Unite, un șofer Street View a oprit mașina pe marginea drumului și și-a făcut nevoile.

Doar că a uitat să oprească și camera Google Maps! Imaginea a fost distribuită pe rețeaua Reddit, dar și pe streetviewfails, care reunește cele mai amuzante și ciudate imagini de pe Google Street View.

„Driverul a uitat să oprească înregistrarea”, a scris un urmăritor, în timp ce altcineva a sugerat că gestul a fost intenționat: „Știa ce face!”.

Street View este o funcție de pe Google Maps care permite utilizatorilor să exploreze drumurile prin panorame interactive.

 
 

Urmărește-ne pe Google News