Îmbolnăvirile au început să apară în Spitalul de Urgenţă din Ploieşti de la sfârşitul lunii ianuarie. Cei care au contractat infecţia au fost pacienţi aflaţi în stare gravă, supuşi tratamentului cu antibiotice şi trecuţi de 50 de ani.
Practic, oamenii au venit să se trateze de anumite afecţiuni, dar s-au ales şi cu alte suferinţe. Îmbolnăvirile au apărut iniţial în secţiile de neurologie şi nefrologie, însă acum sunt izolaţi în spital şi sunt sub supravegherea medicilor alţi şase pacienţi, unii dintre ei de la secţia de terapie intensivă.
În acest moment, numărul vizitelor a fost restrâns, iar cadrele medicale trebuie să ia măsuri suplimentare de igienă. DSP Prahova monitorizează în acest moment situaţia din spital.

Urmărește-ne pe Google News