Cele 14 feline, care trăiesc în condiţii limită la noi în ţară vor putea fi mutate până la sfârşitul anului, a declarat directoarea parcului zoologic din Anglia, Cheryl Williams, pentru The Star. Deşi suma de care e nevoie e mare, circa 150.000 £, britanicii demonstrează că le pasă. Oameni de rând, care nu au venituri impresionante, au dat fiecare cât a putut. Impresionantă e povestea unei bătrâne, care pe lângă faptul că e săracă, mai e şi invalidă. Ea a donat iniţial 10 £, pentru că mai mult nu-şi permitea, iar ulterior, când a mai strâns nişe bănuţi, a mai dat 10 £. Astfel, puţin câte puţin, suma a început să crească, ajungând în prezent la 104.000 £. Dacă lucrurile vor continua să meargă aşa, leii se vor bucura de o viaţă demnă de nişte regi ai junglei.
Mai rămâne o problemă, care, crede William, îşi va afla şi ea rezolvarea: găsirea unui mijloc de transport, preferabil pe calea aerului.
Vezi şi Directoarea zoo Oradea: „Nu o să-i las niciodată să omoare vreun animal”