În declarația de avere a judecătoarei Lavinia Nicoleta Coţofană sunt înscrise bijuterii și ceasuri în valoare totatlă de 248.000 de euro, cea mai scumpă piesă fiind un un inel de platină cu diamant, care are valoarea de 70.000 de euro.

Conform aceluiași document, aceasta mai deține, prin cumpărare, două autoturisme: un Lexus 600 hL (anul fabricației – 2008) și o Honda CRV (anul fabricației – 2006). Are conturi bancare de peste 600.000 de lei și circa 60.000 de euro, 12 terenuri agricole şi/sau intravilane, 2 case, 2 apartamente, 2 spaţii comerciale şi 2 garsoniere.

Soțul ei, condamnat pentru evaziune fiscală

Casele, una de 180 metri pătrați, alta de 235 metri pătrați, sunt situate în oraşul Curtici, apartamentele în Bucureşti, garsonierele în Arad şi Bucureşti, iar terenurile sunt situate tot în Curtici, dar şi în Arad, Bucureşti şi comuna Singureni din judeţul Giurgiu. Imobilele sunt deţinute de Lavinia Nicoleta Coţofană, judecător la Judecătoria Arad, însă o parte dintre acestea sunt deţinute şi de către fiicele acesteia, scrie aradon.ro.

Magistratul – care şi-a depus candidatura la Consiliul Superior al Magistraturii pentru cele două locuri destinate judecătorilor – a fost ofiţer SRI între anii 2002-2014, perioada în care a achiziţionat şi majoritatea terenurilor, clădirilor şi bijuteriilor înscrise în declaraţia de avere.

Klaus Iohannis i-a răspuns Elenei Lasconi, care i-a cerut să demisioneze pe 21 decembrie: „Cum să plec!?”
Recomandări
Klaus Iohannis i-a răspuns Elenei Lasconi, care i-a cerut să demisioneze pe 21 decembrie: „Cum să plec!?”

Lavinia Nicoleta Coţofană a devenit anul trecut judecător stagiar la Judecătoria Arad, după ce a urmat cursurile Facultăţii de Drept, iar mai apoi ale Institutului Naţional de Magistratură. Acum, Lavinia Nicoleta Coţofană este judecător plin la secţia de minori şi familie a Judecătoriei Arad. Soţul magistratului este avocatul Gheorghe Coţofană, condamnat la 4 ani de închisoare cu suspendare pentru evaziune fiscală, prejudiciul fiind de 102.000 euro. În declaraţia de avere a judecătorului Coţofană, soţul deţine trei arme şi bijuterii în valoare de 15.000 de euro.

«Averea mea e dobândită legal»

Contactată telefonic de jurnaliștii de la România liberă, judecătorul Lavinia Nicoleta Coțofană a declarat că majoritatea bijuteriilor au fost primite cadouri în perioada în care a fost ofițer SRI: ”Averea mea e dobândită legal. Femeile frumoase și inteligente primesc și cadouri. Mi-au făcut cadouri bărbații, apoi soțul meu”, a spus aceasta.

În ceea ce priveşte imobilele, spaţiile comerciale, garsonierele şi terenurile, judecătorul a declarat că le-a moștenit sau le-a primit ca donații de la mama și bunică. ”Eu nu am ascuns nimic. Poate sunt unii care nu-și trec averea pe declarație. Eu nu cred că un judecător bun trebuie să fie sărac. Eu am moștenit ce am sau am primit cadouri, cum v-am spus, în perioada în care am fost ofițer SRI”, s-a justificat judecătorul.

Elena Lasconi îi cere președintelui Klaus Iohannis să plece de la Cotroceni pe 21 decembrie: „Dacă are un pic de onoare, îşi depune demisia”
Recomandări
Elena Lasconi îi cere președintelui Klaus Iohannis să plece de la Cotroceni pe 21 decembrie: „Dacă are un pic de onoare, îşi depune demisia”

declaratie avere (4)Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Mihai Gâdea a fost văzut în multe ipostaze alături de fiica sa, însă soția acestuia e foarte discretă. Agatha a intrat acum în atenția tuturor și mulți au fost surprinși să afle cu ce se ocupă femeia!
Viva.ro

În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Ce trebuie să pui în blatul de tort ca să-ți iasă pufos. Ingredientul care îl va face să ți se topească în gură
FANATIK.RO
Ce trebuie să pui în blatul de tort ca să-ți iasă pufos. Ingredientul care îl va face să ți se topească în gură
Cum arată acum copiii lui Meghan Markle & Prințul Harry. Fotografie RARĂ cu Archie și Lilibet
Elle.ro
Cum arată acum copiii lui Meghan Markle & Prințul Harry. Fotografie RARĂ cu Archie și Lilibet
Cum arată femeia care a crescut-o pe Andreea Marin, după moartea mamei ei. Imagini rare cu eleganta doamnă Renata / Foto
Unica.ro
Cum arată femeia care a crescut-o pe Andreea Marin, după moartea mamei ei. Imagini rare cu eleganta doamnă Renata / Foto
Capcanele cumpărăturilor online. Ce se poate ascunde în spatele ofertelor care îți iau ochii
Observatornews.ro
Capcanele cumpărăturilor online. Ce se poate ascunde în spatele ofertelor care îți iau ochii
Horoscop 19 decembrie 2024. Berbecii se văd azi nevoiți să se ocupe mai mult de cei dragi, de nevoile și de solicitările lor
HOROSCOP
Horoscop 19 decembrie 2024. Berbecii se văd azi nevoiți să se ocupe mai mult de cei dragi, de nevoile și de solicitările lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI